Share

Polițiștii ieșeni au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal de șantaj. O tânără a fost reținută pentru 24 de ore.

La data de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași și Serviciului de Acțiuni Speciale Iași, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au desfășurat două percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Citeste si   TÂRGUL de JUCĂRII vine la IAȘI pe 14 IULIE

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada iulie 2019 – februarie 2020, o tânără, de 26 de ani, din municipiul Iași, prin intermediul rețelelor de socializare și telefonic, ar fi ameninţat un bărbat cu divulgarea unor fotografii şi înregistrări intime ale acestuia, către membrii familiei şi alte persoane apropiate, solicitându-i în mai multe rânduri, în mod injust, diferite sume de bani, primind de la acesta 425 de euro.

Citeste si   573 de pacienți cu test POZITIV au fost EXTERNATI la cerere

În urma percheziției, tânăra de 26 de ani a fost condusă la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 26 mai a.c., aceasta a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore.

La data de 27 mai a.c., tânăra a fost prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, față de aceasta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Citeste si   Comuna Țibana a demarat procedurile pentru CONSTRUIREA unui nou SEDIU al primăriei

Cercetările continuă.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ