Localnicii din Comuna Costuleni au avut parte de două seri de neuitat alături de invitați speciali

Evenimentul a avut loc pe Terenul de Sport din Costuleni, unde a fost amenajat un parc de distracții de peste 3000 de metri pătrați. Cei prezenți
s-au bucurat alături de interpreți celebri.

Zilele Comunei Costuleni au avut loc duminică, 16 iunie, respectiv luni, 17 iunie. Oamenii din comună au petrecut alături de invitați de seamă din țară și Republica Moldova.

Duminică au urcat pe scena din Costuleni: Igor CuciucAnișoara PuicăAnsamblul Mugurel din IașiAngela și Yanis BârnovanuOlga CiolacuȘtefan Pintilie și Fanfara Rapsodia, care au făcut senzație și au generat emoție în sufletele celor veniți.

În prima seară a avut loc un fabulos foc de artificii, urmat de o discotecă în aer liber la care tinerii au participat în număr foarte mare. Seara fiind dedicată în special tineretului din comună.

În cea de-a doua zi a spectacolului s-a celebrat în mod special Sărbătoarea Teiului la care au urcat pe scenă: Ion PaladiAnsamblul Etnofolcloric PlăieșiiDya și Formația Volum MaximValeria Marcu, Ana Avram, Natalița Olaru și Ala Zasmenco.

„Debutul primei ediții Zilele Comunei Costuleni a fost duminică, 16 iunie, atmosfera de petrecere fiind întreținută de artiști consacrați precum Igor Cuciu, Gheorghe Topa, Olga Ciolacu, Natalița Olaru și mulți alții. La miezul nopții cei prezenți au asistat la un foc de artificii, urmat de o discotecă în aer liber.
Petrecerea a continuat și a doua zi, luni, 17 iunie, cu Sărbătoarea Teiului, unde au urcat pe scenă alți artiști consacrați precum Ion Paladi, Angela Bârjoveanu și mulți alții, petrecerea fiind încheiată de Ansamblul Etnofolcloric Plăieșii.
Am încercat să nu neglijăm nicio categorie de vârstă. Dacă pentru cei de vârsta a doua și a treia au cântat artiștii numiți anterior, pentru cei tineri au urcat pe scenă Valeria Marcu, Ana Avram, Ala Zasmenco.
Pentru copii a fost amenajat un parc de distracții”, afirmă Primarul Comunei Costuleni, Dodan Mirică.

LĂSAȚI UN MESAJ