Share

Proprietarii de imobile nu au scăzut prețurile

Primele efecte  ale pandemiei de coronavirus încep să se facă simțite și pe piața imobiliară din Iași. Proprietarii nu se grăbesc să își scoată locuințele la vânzare iar numărul de vizionări din partea celor aflați în căutarea unei locuințe a scăzut considerabil.

Ignat DANIEL: ”Sunt foarte multe apartamente la închiriat pe piața imobiliară, avem cinci exclusivități la care nu găsim chiriași”

Piaţa imobiliară din Iași  a fost afectată de epidemia de coronavirus izbucnită în urmă cu două luni. În viitorul apropiat lucrurile ar putea să se complice pentru investitori și pentru dezvoltatori, cărora le va fi greu să-și închirieze sau să-și vândă imobilele atâta vreme cât potențialii clienți se arată reticenți.

”În momentul de față tranzacții sunt dar foarte, foarte puține. Vânzătorii încă nu au scăzut din prețuri, ele sunt la același nivel ca înainte, ca acum două luni. Sunt foarte multe apartamente la închiriat pe piața imobiliară, avem cinci exclusivități la care nu găsim chiriași”, a declarat Ignat DANIEL, administratorul Agenției Imobiliare ELIT CASA.

Așa cum consideră reprezentanții din domeniul imobiliar local, lucrurile sunt la început și e greu de estimat impactul epidemiei în Iași. Totul depinde de gravitatea acesteia și de extinderea în rândul populației.

Citeste si   Accident rutier cu 3 victime, pe DN1

Emilian TARCAN: ”Cu siguranță prețurile vor fi modificate”

Agenții imobiliari se confruntă la ora actuală cu o situație incertă. Prețurile locuințelor și numărul vânzărilor ar putea să scadă, ca rezultat al pandemiei COVID-19. Deocamdată piața e în expectativă.

”Din punctul nostru de vedere lucrurile vor fi foarte slabe, cred că la o capacitate de 20%  – 30% comparativ cu anii trecuți”, a declarat Ignat DANIEL, administratorul  Agenției Imobiliare Elit Casa Iași.

”Este prea devreme să mă pronunț, noi abia am deschis. Momentan pot să spun că se constată un număr mai mic de persoane care vin la vizionări. Cu siguranță prețurile vor fi modificate.

Cei care vor fi abili și vor acționa repede vor avea de câștigat”, a declarat Emilian TARCAN, administratorul Agenției Imobiliare Casa Albă, Iași.

Impact de lungă durată pe piața imobiliară din Iași

Implicațiile sociale și efectele asupra pieței imobiliare cauzate de COVID-19 ar putea fi resimțite și în anii următori. Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior epidemia i-a afectat serios pe agenții imobiliari.

Piața imobiliară e într-o oarecare tatonare, să zicem. Cei care ar fi trebuit să cumpere sunt puțin în retragere, cei care ar fi trebuit să vândă așteaptă să vadă ce se întâmplă, dacă vor scădea sau vor crește prețurile. O situație reală vom avea undeva la sfârșitul anului sau chiar în luna ianuarie a anului viitor”, au declarat reprezentanții agenției Arpa Imobiliare Iași.

Anul 2020 ar putea fi unul de sacrificiu pentru cei din domeniul imobiliar

După turism și transporturi, proprietarii de imobile ar putea fi printre cei mai afectați  de situația creată de noul coronavirus. Anul 2020 ar putea fi unul de sacrificiu pentru cei din domeniul imobiliar. Revenirea la normalitate pe fondul apariției noului coronavirus pe plan național, va avea loc treptat. Statisticile oficiale arată că în luna aprilie au fost vândute în total 1.023 de case, apartamente și terenuri. A fost înregistrat un procent de vânzări cu 32% mai mic față de luna martie și cu 30% mai puțin decât în luna februarie.

Citeste si   Câți oameni trebuie să aibă coronavirus pentru "imunitatea de turmă"

Municipiul Iași se numără printre localitățile cu cele mai multe contracte de vânzare –  cumpărare  efectuate  în primele cinci luni ale anului.

 

 

 

 


Share

LĂSAȚI UN MESAJ