Share

În zilele noastre, dezvoltarea durabilă a unui oraș nu se poate face fără existența unor documente esențiale, precum Planul Urbanistic General (PUG). De acesta, depind Planurile Urbanistice Zonale (PUZ).

Ultimul PUG al Iașului a fost realizat în 1998, deci, cu 22 de ani în urmă

Este cunoscut faptul că un oraș se extinde, în primul rând, pe orizontală. Înainte de 1989, extinderea orașelor se făcea la ordin, prin planuri și directive venite de la Centru, pe care județele le executau întocmai. Tot pământul era în domeniul public, deci, nu conta dacă o construcție a unui oraș intra pe teritoriul unei comune.

Revoluția din 1989 a venit cu o cohortă de transfomări, între care și tranziția la economia de piață, proprietatea privată, restituirea terenurilor și imobilelor intrate în patrimoniul statului.

Iașul, ca populație, a fost cel mai mare oraș după București. Necesitatea de extindere a făcut, atât timp cât au mai existat marile platforme industriale, ca autoritățile Iașului să se îndrepte spre periferii, la fel cum au făcut și firmele private, care aveau nevoie de spații, parcări, în special hypermarketurile și întreprinderile mici și mijlocii.

Evident, comunele au început să-și calculeze suprafețele, să reexamineze sau chiar să refacă hărțile cadastrale, constatându-se că multe construcții din municipiul Iași erau, de fapt, pe teritoriul lor.

Democrația și economia de piață înseamnă, în fapt autonomia bugetară. Comunele știau că o afacere dezvoltată pe teritoriul lor trebuie să aducă banii în bugetele lor. Astfel, pe rolul instanțelor de judecată a început o serie de procese, de stabilire a jurisdicției teritoriale.

Citeste si   Ludovic ORBAN: 14 SECUNDE DE TĂCERE când a fost întrebat despre POSIBILA întoarcere a lui CHIRICA la PSD

Planul Urbanistic General trebuia revizuit, mai ales că există acum tipuri de măsurători cadastrale mult mai elaborate, inclusiv cu stabilire a poziției prin satelit

Prin mijloace numai de ei știute, edilii Iașului au reușit să ”cârpească” PUG-ul, prin însăilări de acte, PUG-ul actual, revizuit parțial între anii 2009 și 2016 având se pare valabilitate prelungită până în 2023, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, PUG-ul Iașului are lipită eticheta ”în avizare”.

Zona Metropolitană Iași a fost un mijloc prin care s-a mai încercat aplanarea unor conflicte, dar ZMI are rol de sprijin și nu unul administrativ declarat, fapt ce face ca responsabilitatea și crizele să fie lăsate tot pe seama UAT-urilor și a Justiției.

“PUG va condiţiona aprobarea de către Consiliul Local a documentaţiilor pentru Planurile Urbanistice Zonale și Planurile Urbanistice de Detaliu”

Pe site-ul Primăriei, vedem o formulare de partid, propagandistică și generală elaborată în luna decembrie 2019: ”Municipiul Iași va avea în curând un nou Plan Urbanistic General (PUG). Conform reprezentanților municipalității, obținerea avizelor ar trebui să mai dureze aproximativ jumătate de an.

Documentul a fost lansat în urmă cu o lună în dezbatere publică. Odată aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi, PUG va constitui documentaţia de bază în vederea elaborării şi corelării politicilor locale de dezvoltare, precum şi în vederea eliberării certificatelor de urbanism, respectiv a autorizaţiilor de construire.

“Investiţiile cu rol de impulsionare a dezvoltării enumerate în noul PUG se concentrează în general asupra elementelor de infrastructură publică”

Totodată, PUG va condiţiona aprobarea de către Consiliul Local a documentaţiilor pentru Planurile Urbanistice Zonale și Planurile Urbanistice de Detaliu. PUG va avea o valabilitate de 10 ani din momentul adoptării în Consiliul Local. Totalul intravilanului existent este de aproximativ 6.194 hectare.

Investiţiile cu rol de impulsionare a dezvoltării enumerate în noul PUG se concentrează în general asupra elementelor de infrastructură publică (căi de acces, reţele edilitare, dotări publice), menite se pregătească condiţii favorabile pentru atragerea investiţiilor private în zone de dezvoltare prioritare.

Sunt menționate consolidarea domeniului universitar ca obiectiv strategic prioritar al Iașului; atragerea vieţii academice în centrul oraşului, urmărind și impulsionarea activităţilor culturale şi economice din zona istorică; restructurarea platformei industriale CUG oferă oportunitatea dezvoltării cartierelor sudice ale oraşului prin crearea unui pol de activităţi economice, instituţii, dotări şi servicii în prelungirea axei sud-vestice;

Iașul îşi va extinde rolul de oraş-gazdă pentru evenimente şi afaceri

Spitalul Regional de Urgență; amenajarea malurilor râului Bahlui; reorganizarea nodului de trafic, schimbările majore vizând intersecțiile strada Anastasie PanuPalatul Culturii, respectiv strada Anastasie Panu – strada Elena Doamna, precum și realizarea unui parcaj public pe centura interioară a centrului vechi;

Restructurarea fostelor platforme industriale (CUG, Țuțora, BJATM) și reabilitarea spaţiilor publice şi a spaţiilor verzi din cartierele de locuinţe colective; realizarea unei reţele de parcaje colective destinate locuitorilor;

Modernizarea legăturilor de trafic între zona centrală și zona Nord și Sud, în special prin realizarea de pasaje peste calea ferată; viabilizarea zonelor de extindere și realizarea unui centru de târguri şi expoziţii prin care vor fi promovate şi impulsionate întreprinderile locale, iar Iașul îşi va extinde rolul de oraş-gazdă pentru evenimente şi afaceri.

O noutate majoră a PUG-ului o reprezintă propunerea de introducere a trenului urban

Acest lucru ar urma să fie realizat prin modernizarea şi prelungirea căii ferate de călători și industriale, linia de transport public urmând a avea traseul Antibotice – Păcurari – Centru – Nicolina – Țuțora – Socola”.

Citeste si   Cum se prezintă situația îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

În ianuarie-februarie 2020, se punea problema dezbaterii și aprobării PUZ-ului noului sediu al Primărie, dar, an electoral fiind, conferința de presă anunțată de Primărie, nu s-a mai ținut.

De această situație, de tergiversare și confuzie profită, în primul rând, rechinii imobiliari. Ei construiesc invocând PUG-ul actual, promițând intrarea în legalitate când PUG-ul va fi gata. Cum actualul și posibil viitorul primar Mihai Chirica (nu contează partidul,  timpul e scurt, funcția e lungă) este suspectat de legături nu tocmai legale cu această caracatiță a imobiliarelor, este clar de ce PUG-ul se amână, cel mai devreme pentru toamna 2020, având în vedere că există și alegerile locale și reformele nu se fac în ani electorali.

Citeste si   Moment de CUMPĂNĂ pentru piața IMOBILIARĂ din Iași! Paul TEHUTU, manager TNT Imobiliare Iași: ”Suntem la valoarea de 30% față de ce se întâmpla în anul 2019”

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ