Share

Maricel POPA își asumă meritele

Dar acest lucru pare să nu îi deranjeze câtuși de puțin pe Primarii celor două comune care și-au văzut sacii în căruță.

Atât Dan Niță primarul comunei Miroslava, cât și Stelică Turcu de la Lețcani sunt mulțumiți că proiectele au fost duse la bun sfârșit și că se află pe arealul administrativ pe care îl gospodăresc.

La nivelul Consiliului Județean Iași, Președintele Popa ține morțiș să-și atribuie toate meritele.

”Deși a fost inițiat în anul 2013, realizarea poate a celui mai important obiectiv economic din ultimii ani din județ a stagnat o perioadă. Cu bunăvoință, interes și implicare am demonstrat că am reușit să aducem parcul la stadiul în care, în mai puțin de 6 luni am obținut licența de parc industrial. Asta înseamnă să dispui de adevărați specialiști la Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă a CJ. Vom face din acest proiect un loc care va fi reprezentativ pentru județul Iași. Avem deja pregătit caietul de sarcini și vom demara urgent procedura de achizitie publică, urmează realizarea proiectului tehnic, totul trebuie să se desfășoare în ritm alert. Așezarea parcului la Drumul European, cu facilități de acces este un mare atu al acestui obiectiv. Ne preocupă economia județului și atragerea cât mai multor firme care să aducă plus valoare acesteia” a afirmat Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași. 

Ce presupune acest titlu de PARC INDUSTRIAL

Titlul de parc industrial conferă operatorilor economici care vor alege să funcționeze aici dreptul la facilitățile prevăzute de art. 20 din Legea 186/2013, privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale precum și cele prevăzute de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Partidul Național Liberal salută obținerea licenței pentru parcul industrial de la Lețcani, dar atrage atenția Președintelui Consiliului Județean că acest parc nu este primul din Iași

Îi aducem aminte că în județul Iași există Parcul Industrial de la Miroslava, care a obținut licența în anul 2015 și are la ora actuală asigurată infrastructura rutieră și utilitățile prin eforturile primarului liberal Dan Niță și Consiliului Local Miroslava, a afirmat Romeo Vatră, VicePreședinte PNL Iași și Lider de grup al consilierilor județeni PNL Iași.

Citeste si   Alexandru MURARU lansează declarații JIGNITOARE la adresa PROFESORILOR care au refuzat să se VACCINEZE

Scurt istoric al Parcului Industrial de la Lețcani

Proiectul Parcului Industrial de la Lețcani a demarat în septembrie 2013, odată cu solicitarea Președintelui Consiliului Județean Iași din acea perioadă, Cristian Adomniței, către Consiliul Local Lețcani, prin care se cerea punerea la dispoziția Consiliului Județean Iași a unei suprafețe de teren necesare realizării parcului industrial.

Demersurile ulterioare au evoluat fără întârzieri până în luna iunie 2014, când a fost refuzat avizul de la Direcția Naționala de Drumuri și CNADNR, pe motiv că există o suprapunere a terenului destinat parcului industrial cu breteaua de legătură a drumului național E585, cu traseul viitoarei autostrăzi Iași-Târgu Mureș și cu centrul de întreținere al autostrăzii.

Astfel, proiectul a fost blocat din iunie 2014 până în februarie 2016, dată la care a fost primit acordul CNADNR la dezmembrarea terenului destinat parcului industrial, astfel incât să nu mai existe suprapunerea și să se facă un alt PUZ pe suprafața rămasă. Din suprafața inițială de 30 ha, au mai rămas disponibile pentru parc 18 ha. PUZ-ul pentru suprafața rezultată a durat până în luna octombrie 2016.

Aducem în atenția publică aceste date concrete și reale pentru a amenda tendințele megalomanice de ctitor pe care le manifestă actualul președinte al Consiliului Județean Iași, complet rupt de realitate și indiferent la eforturile predecesorilor săi, ale angajaților din Consiliul Județean, ale consilierilor judeteni și, nu în ultimul rând, ale primarului liberal Stelică Turcu și Consiliului Local Lețcani, datorită cărora s-a concretizat acest nou parc industrial, important pentru realizarea de noi locuri de muncă și pentru creșterea economică a județului, a mai adăugat Romeo Vatră, liderul de grup al consilierilor județeni PNL Iași


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ