Share

În declarația sa de după depunerea candidaturilor, la care au fost prezenți toți consilierii, președintele Eugen Pîrvulescu a punctat câteva dintre obiectivele pe care și le-a propus să le realizeze în legislatura următoare, în cazul în care PNL va câștiga alegerile atât la funcția de președinte, cât și la numărul de consilieri județeni: “Mi-am depus candidatura cu convingerea fermă că voi câștiga președinția Consiliului Județean  și vom elimina PSD-ul de la conducerea județului și promit teleormănenilor că Teleormanul va ajunge sub administrația PNL un județ de frunte, cu o economie în plină dezvoltare, cu o infrastructură de calitate, modernă și fără a mai crea tot felul de necazuri oamenilor care circulă pe drumurile județului. Sănătatea va fi, de asemenea, prioritară, vom face investiții, atât la Alexandria, la Spitalul Județean, la Zimnicea, la Spitalul orășenesc, și la Spitalul Caritas de la Roșiorii de Vede. Vom avea investiții în rețele de apă și canalizare, de gaze și alte dotări în toate localitățile județului. Vreau să mai spun că avem o listă de consilieri cu oameni bine pregătiți, de la ingineri la medici, de la oameni de afaceri la diverse alte profesii, cu care vom stabili cele mai eficiente proiecte pentru județ”.

Citeste si   Noul Argeș: autostradă, reabilitarea gării regale, deschiderea permanentă a Transfăgărășanului

“Pe 27 septembrie, cetățenii din județul Teleorman vor alege cu inima, cu sufletul, cu gândul la viitorul copiilor noștri. Îmi doresc ca împreună cu echipa de consilieri județeni, împreună cu Guvernul României, iar pe această cale aș vrea să-i mulțumesc premierului Lodovic Orban pentru încrederea acordată, să aducem bunăstarea în județ. Promit teleormănenilor că nu o să-i dezamăgesc niciodată și voi face totul ca acest județ să devină un județ de frunte”, a declarat Eugen Pîrvulescu.

Citeste si   Adrian Albu: Serviciile publice vor fi în slujba sătmărenilor. Satu Mare – orașul cetățenilor

Citește continuarea pe realitateadeteleorman.net. 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ