Share

La data de 15 mai 2017, în jurul orelor 14:00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală 5 s-au deplasat la domiciliul unei ieşence în vârstă de 77 ani, ocazie cu care i-au restituit un portmoneu care conținea documente și suma de 427 lei.

Acesta fusese pierdut în timp ce persoana respectivă efectua cumpărături din Piața Agroalimentară Nicolina.

De asemenea, la data de 15 mai 2017, în jurul orelor 13:00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală 5 i-au restituit unui cetăţean în vârstă de 77 ani, domiciliat în municipiul Iași, o sacoșă care conținea documente și suma de 2.474 lei.

La data de 06.05.2017, în jurul orelor 10:00, polițiștii locali au găsit respectiva persoană căzută pe trotuarul aferent străzii Bucium nr. 44, având asupra sa bunurile menționate. Ținând cont că aceasta nu era conștientă, la fața locului a fost solicitată o ambulanță pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ