Share

În data de 9 noiembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19.

La activităţile desfăşurate au participat peste 210 politiști şi polițiști locali şi au fost verificate 128 de societăți comerciale şi 53 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 580 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 21.000 lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Citeste si   CONTRACTE cu DEDICAȚIE date de noul primar al POPRICANIULUI, Ion TANASĂ către fostul CONSILIER al lui FENECHIU

De asemenea, la activităţile desfăşurate în contextul prevenirii răspândirii pandemiei de COVID 19, poliţiştii au beneficiat de sprijinul Serviciului Voluntar de Ambulanţă Iaşi.

Spre exemplu, un bărbat a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 55/2020, deoarece nu a purtat masca de protecţie în timp ce se afla într-un complex comercial, din municipiul Iaşi.

Vă reamintim faptul că este permisă circulația persoanelor în intervalul 23.00 – 05.00 doar pentru următoarele motive:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; 

– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Citeste si   Vrea să ne reprezinte în PARLAMENT dar are datorii la FISC de 292.680 LEI! Acestea sunt realizările PMP-istului Adrian ACOSTOAIEI

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ