ideall.ro

Polițiștii de frontieră din Nădlac au descoperit, sâmbătă, 18 cetățeni străini, ascunși într-un TIR, care transporta mobilier metalic. Aceștia au încercat să iasă ilegal din țară ca să ajungă în Germania

Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, sâmbătă, ascunși în interiorul unui TIR, 18 cetăţeni străini, care încercau să iasă ilegal din ţară, potrivit Mediafax.

TIR-ul, înmatriculat în Germania, transporta mobilier metalic și era condus de un cetățean turc, în vârstă de 47 de ani.

Poliţiştii de frontieră au găsit, în urma verificărilor efectuate, 18 persoane ascunse în semiremorcă, printre mărfuri. Străinii provin din Irak, Siria şi Turcia, grupul fiind format din nouă bărbați, opt femei şi un minor.

sensodays.ro

„În cadrul cercetărilor, s-a mai stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, iar minorul este în vârstă de 16 ani, toți cei în cauză intenţionând să ajungă în Germania”, au transmis, printr-un comunicat remis presei, reprezentanții Poliției de Frontieră.

Șoferul turc este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetățenii străini pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Un caz similar s-a înregistrat vineri, tot la PTF Nădlac II, când polițiștii au descoperit ascunși într-un camion, încărcat cu role de aluminiu, 25 de cetățeni irakieni, sirieni și iranieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Și in acest caz șoferul era un cetățean turc, care este cercetat pentru trafic de migranți.

babyliss-romania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ