Share

Polițiștii Ieșeni au demarat o ANCHETĂ la persoanele bănuite de CONSTRUIREA unui grup INFRACȚIONAL

La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au efectuat șase percheziții domiciliare în municipiul Iași și în comuna Grajduri, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune.

Citeste si   Care este scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru începutul de an școlar

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în perioada iulie-octombrie 2019, trei bărbați ar fi constituit un grup infracţional organizat. Astfel, doi dintre aceștia ar fi achiziţionat bijuterii din aur, contrafăcute de către cel de-al treilea bărbat, iar ulterior acestea ar fi fost amanetate pe raza municipiului Iași.

Citeste si   Mesaj de solidaritate pe zidul din fața Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă

9 persoane au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, patru persoane au fost reținute de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Cei patru urmează să fie prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Citeste si   VIDEO l Oamenii din Podu ILOAIEI sunt exasperați de starea DRUMURILOR județene administrate de CJ IAȘI

La activități au participat și polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Iași și de la Poliția Municipiului Iași, iar acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Iași și Brigăzii de Operațiuni Speciale Iași, dar și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și al jandarmilor.

Cercetările continuă.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ