Share

ACTIVITATE PREVENTIVĂ A POLIȚIȘTILOR IEȘENI

La data de 18 iunie a.c., în cadrul Programului de prevenire a infracţiunilor
contra patrimoniului, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași și Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au desfășurat o activitate informativ-preventivă, în zonele Păcurari, Canta şi Moara de Foc, din municipiul Iaşi.

Scopul activității a fost acela de a preveni furturile din locuinţe.

Astfel, polițiștii au distribuit 1.000 de broșuri și 15 afișe cu recomandări preventive, transmițând cetățenilor informații utile ce trebuie cunoscute și aplicate pentru a evita victimzarea.

Pentru a nu deveni victima hoților din locuințe, vă recomandăm:

  • Montați o ușă solidă de acces în locuință, prevăzută cu cel puțin două încuietori cu chei diferite și vizor;
  • Țineți permanent încuiate toate ușile de acces în locuință atunci când vă aflați la domiciliu;
  • Verificați dacă toate uşile şi ferestrele sunt încuiate atunci plecați din casă chiar și pentru câteva minute;
  • Dacă ați pierdut una dintre chei, înlocuiți imediat încuietoarea, lucru recomandat și în cazul unui schimb de locuință;
  • Nu lăsați ferestrele deschise atunci când plecați de acasă;
  • Nu permiteți accesul persoanelor necunoscute în locuință;
  • Evitați să păstrați în locuință sume importante de bani sau obiecte de valoare mare;
  • Atunci când plecați în vacanţă discutați cu un vecin sau cu o cunoştinţă să treacă periodic să verifice starea locuinţei;
  • Achiziționați un sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei firme de pază;
  • Nu discutați cu necunoscuții și nu postați pe rețelele de socializare informații despre plecările în vacanțe sau concedii.

Dacă locuiți la bloc:

  • Instalați un sistem de iluminare pe holurile și palierele scării;
  • Montați un sistem video de supraveghere care să înregistreze căile de acces în imobil;
  • Solicitați administrației montarea unui interfon la intrarea în scară.

 

Dacă locuiți la casă:

  • Instituiți un sistem de supraveghere video care să înregistreze orice activitate desfășurată în curtea casei;
  • Asigurați prezența unui câine;
  • Montați un sistem de iluminare cu senzori care să vă avertizeze de apariția unei personane în perimetrul locuinței;
  • Evitați să depozitați în curte, la vedere, bunuri de valoare sau ambalajele acestora.

În cazul în care constatați că a fost comis un furt, nu umblați în interiorul locuinței, ci sesizați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați numărul de urgență 112.

Citeste si   „Școli creative”- CREȘTEREA accesului la EDUCAȚIE pentru comunități DEZAVANTAJE socio-economic din IAȘI și VASLUI

Ieri, polițiștii ieşeni au intervenit la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Au fost aplicate peste 330 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 10 infracțiuni.

La data de 18 iunie a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 5 acțiuni și s-a intervenit la 88 de evenimente, dintre care 80 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților au fost sesizate 14 infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 336 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 110.854 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 27 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

UPDATE://CERCETAT DE POLIȚIȘTI PENTRU DISTRUGERE ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

Polițiștii ieșeni efectuează cercetări într-un dosar penal de distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 5 iunie a.c., un tânăr, de 24 de ani, i-ar fi distrus telefonul fostei sale concubine, iar la data de 6 iunie a.c., în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul acesteia, i-ar fi distrus laptopul, ar fi pus-o în imposibilitatea de a se apăra și ar fi ținut-o cu forţa împotriva voinţei sale.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 17 iunie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

La data de 18 iunie a.c., tânărul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Citeste si   VIDEO - INTERVIU cu Iulian COZIANU, președintele Sanitas IAȘI: ”Angajații din domeniul SANITAR vor acționa în INSTANȚĂ AUTORITĂȚILE”

Cercetările continuă.

UPDATE://REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT

Polițiștii ieșeni au identificat un bărbat bănuit de furt. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Iași și Secției nr. 6 Poliție Iași au identificat un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 7 iunie a.c., acesta ar fi sustras din fața unui magazin, o bicicletă aparținând unui bărbat, de 41 de ani, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 2.100 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 17 iunie a.c., bărbatul cercetat pentru furt a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

La data de 18 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă.

TÂNĂR BĂNUIT DE TÂLHĂRIE, IDENTIFICAT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr bănuit de tâlhărie. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 18 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au depistat un tânăr, de 23 de ani, din județul Buzău, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 4 februarie a.c., în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta l-ar fi prins pe un bărbat de haină și i-ar fi sustras telefonul mobil și 180 de lei, iar ulterior i-ar fi adresat amenințări, prejudiciul total cauzat fiind de aproximativ 3.700 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 18 iunie a.c., tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

La data de 19 iunie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Citeste si   Mihai CHIRICA își dă arama pe FAȚĂ, uitând că nu mai este la PSD: începe să-și critice OMOLOGUL liberal de la CLUJ și vrea ”Cerbul de Aur” la IAȘI

Cercetările continuă.

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII IEȘENI

La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de un an, 6 luni și 803 zile închisoare, emis de Judecătoria Iași, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din municipiul Iași.

Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, bărbatul a fost depus în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei.

DEPISTATĂ CONDUCÂND UN AUTO, FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, pentru control, pe raza comunei Cotnari, un autoturism condus de o femeie, de 41 de ani, din comuna Cotnari.

Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infarcțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările continuă.

ACȚIUNE RUTIERĂ A POLIȚIȘTILOR DE LA TÂRGU FRUMOS

La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au acționat, pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acțiunii au fost controlate 93 de autovehicule și au fost legitimate 102 persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.155 de lei, dintre care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice și 28 pentru alte abateri.

Spre exemplu, o femeie, de 59 de ani, din municipiul Pașcani, a fost depistată în timp ce conducea pe DE 583, în comuna Bălțați, un auto având inspecția tehnică periodică expirată. Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă, fiindu-i retras certificatul de înmatriculare al autovehiculului.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ