Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către credincioși, începe pe 15 noiembrie și ține 40 de zile, până pe 25 decembrie, pregătindu-i pe credincioși pentru marea sărbătoare a Nașterii lui Iisus Hristos.

Postul începe miercuri, 15 noiembrie, când se obișnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin.

În zilele de marți și joi, se face dezlegare la untdelemn și vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peste și vin.

Totodată, în această perioadă sunt mai multe superstiții, tradiții și obiceiuri străvechi:

Una dintre ele spune că în ziua de dinaintea începerii postului, toate resturile de la masă se strâng într-o faţă de masă, care este scuturată a doua zi spre răsărit, în timp ce se rosteşte incantaţia “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”. Superstiţiile spun că cine va respecta acest ritual nu va avea culturile stricate de păsări în anul ce vine.

Postul Crăciunului este prilej de magie pentru fetele nemăritate, care încă nu şi-au găsit ursitul. Acestea trebuie să adune câte o surcică în fiecare zi a postului, iar în Ajunul Crăciunului vor fierbe crupe fără sare, pe care apoi le vor pune pe masă pentru ca, seara, venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospăta.

Vremea din postul Crăciunului este, spun bătrânii, un indiciu pentru cum va fi vremea în primăvara următoare.

Dacă vremea nu este prea aspră, se spune că primăvara va aduce multe ploi.

În unele zone, există obiceiul “bătutul pernelor”: fetele nemăritate încearcă astfel să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori.

Este o vreme şi a prezicerilor: dacă pieptul găinii fripte pentru masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă, iar dacă este lipsit de grăsime, vine iarnă blândă şi o vară rodnică.

Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.

În Bucovina, se spune că dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.

LĂSAȚI UN MESAJ