Share

Poveștile pelerinilor continuă să fie atât de sincere și de convingătoare, încât speranța și pozitivitatea nu au dispărut de pe planeta asta, încă

Pentru a trăi autentic și pentru a nu fi cuprins de vârtejul confuziei din jur, credinciosul trebuie să cunoască adevărul de credință mărturisit de Biserica Ortodoxă.

Întâlnirea creștinilor cu Sfânta Parascheva este esenţială pentru buna cunoaştere a învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe și pentru a se cunoaște pe ei înșiși.

Niște probleme comune precum boala, neînțelegerile, lipsa bunăstării și a certurilor par a fi pe buzele tuturor. Sănătatea, rămâne principala dorință, apoi înțelegerea în familii și starea sufletească bună să fie păstrată cât mai mult.

De vorbă cu o doamnă venită din Banat, mi-a zis cu tărie în ochi și pe chip că nu e prima dată când e părtașă la minunile Sfintei Parascheva și a Sfintei Mucenițe Tecla.

„Sper că voi veni și cu familia mea în anii ce urmează, pentru că degeaba mă rog doar eu, dacă nu sunt și ei de față. Înalț un gând bun tuturor și sunt convinsă că se va repara răul din lumea asta”, a spus credincioasa Mihaela.

„Drumul a fost obositor, dar am nădăjduit. Suntem fericite”, au mărturisit Elena, Maria și Claudia.

Despre Sfânta Scriptură, Despre Sfânta Tradiție, Simbolul Credință și multe alte momente organizate deosebit, au avut parte pelerinii care au avut răbdarea de a participa la tot ce a însemnat pelerinajul din acest an de la Iași.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ