Share

 Elevii de liceu, din clasele a XI-a și a XII-a, pot beneficia gratuit de ore de anatomiei în vederea susținerii examenului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași

Ideea aparține unui echipe de cadre didactice din cadrul disciplinei de Anatomiedoamnei Prof. Univ. Dr. Anca SAVA, domnului Conf. Univ. Dr. Cristinel STAN și doamnei Conf. Univ. Dr. Cristina FURNICĂ.

Cum pot participa cei interesați?

Doritorii care încă nu s-au înscris, o pot face completând un formular online, prima sesiune de pregătire începând duminică, pe 15 martie.


„Am dorit să oferim elevilor posibilitatea de a-și evalua cunoștințele în domeniul anatomiei (materie pentru examenul de admitere, ce este inclusă în manualul de biologie din clasa a XI-a); scopul lecțiilor este acela de verificare și consolidare, metoda fiind centrată pe testele prevăzute de examenul de admitere.  Programul debutează pe 15 martie, continuând până la vacanța anterioară Sărbătorilor Pascale; după aceasta, va fi reluat până la susținerea examenului de bacalaureat. Ideea aparține unei echipe de colegi din cadrul disciplinei de anatomie. Domnul Rector ne-a susținut, și continuă să o facă cu tot ce avem nevoie. Ne bucurăm că putem fi alături de elevi, și sper eu că îi vom numi în scurt timp, studenții noștri.”
a declarat dl Conf. Univ. Dr. Cristinel STAN de la disciplina de Anatomie a UMF Iași, parte a colectivului de proiect.

La ce se pot aștepta elevii?

Acest proiect reprezintă primul contact al elevului care dorește să studieze medicina, cu mediul universitar. El oferă ocazia tânărului de a vedea următoarea etapă care îl așteaptă după susținerea examenului de admitere, astfel fiind mai ușoară adaptarea de la liceu la universitate.

 

Cum a fost perceput programul?

Ideea a fost foarte bine primită de către elevi, fiind înregistrate până în acest moment aproape 400 de cereri de înscriere. Participanții vor putea să își evalueze nivelul la care se află, să identifice noțiunile asupra căror mai au neclarități, scopul fiind acela de a fi pregătiți corespunzător pentru examenul de admitere.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ