Share

 

Primarul oraşului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a anunțat vineri, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că va convoca un referendum pentru impunerea unor măsuri anti-Covid şi pentru modernizare.

Referendumul local este o premieră pentru Bacău. Primarul Lucian Stanciu Viziteu a anunţat că, vineri, Consiliul Local Bacău a validat propunerea fiind pentru prima dată în perioada post-decembristă când cetăţenii sunt consultaţi în mod direct despre implementarea unor măsuri şi proiecte cu impact asupra comunităţii.

Citeste si   PSD vrea deschiderea piețelor, PNL atacă decizia la CCR. Iohannis spune că încă nu a ajuns la Cotroceni legea

Referendumul va fi organizat în paralel cu alegerile parlamentare şi va conţine trei întrebări.

„Prima este legată de folosirea unor fonduri de la bugetul local pentru ca executivul să ia măsuri suplimentare, dar fără coerciție, pentru respectarea regulilor privind combaterea pandemiei. Acestea au drept scop scăderea numărului de infectări pe raza municipiului Bacău, în vederea redeschiderii activităților economice, educaționale și culturale. 

Citeste si   BEC: „Pro România a făcut propagandă cu însemne bisericești”

A doua întrebare este legată de necesitatea sistematizării cartierelor Bacăului. Este vorba despre eliberarea domeniul public de constructii cum sunt garajele din beton si crearea de noi parcari, spații verzi și locuri de joacă pentru copii. 

A treia întrebare se referă la oportunitatea alocării de fonduri în vederea finalizării Spitalului Municipal și a fost propusă de colegii din PNL”, a anunțat Viziteu pe Facebook. 

Citeste si   Un primar de la USR a chemat un preot pentru a alunga „duhurile rele” din primărie

 

 

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ