Share

Premierul Dacian Cioloş l-a demis, joi, pe subprefectul de Timiş, Zoltan Gheorghe Marossy, după ce acesta a declarat într-un interviu că sintagma “stat naţional unitar” este eronată, scrie Mediafax.

”Potrivit Constituţiei, prefectul şi subprefectul sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local. Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, iar la numirea în funcţie depun un jurământ în care se angajează să respecte inclusiv Constituţia, nu să o interpreteze. Tuturor prefecţilor şi subprefecţilor li s-a cerut să-şi exercite funcţia respectând Constituţia şi legile ţării. În urma acestor declaraţii ale dlui subprefect, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Guvernul a decis să adopte hotărârea privind încetarea exercitării cu caracter temporar prin detaşare a funcţiei publice de subprefect al judeţului Timiş de către dl. Zoltan Gheorghe Marossy”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, după şedinţa de joi a Executivului.

Citeste si   PSD îi acuză pe liberali că pregătesc majorarea TVA, după alegerile parlamentare

Marossy a declarat, într-un interviu acordat pressalert.ro, că sintagma “stat naţional unitar” este eronată.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ