Share

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, se afla în autoizolare

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în urma testului pe care l-a făcut, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19 și a fost internat în seara zilei de 24 martie la Spitalul Județean de Urgențe din Suceava, unde va urma tratamentul prescris de medicii suceveni.

Citeste si   Suceava - Ziua Bucovinei: Reprezentanţii autorităţilor au depus coroane de flori la bustul lui Iancu Flondor

Gheorghe Flutur a participat la mai multe ședințe unde s-a întâlnit cu persoane care ulterior au fost diagnosticate cu coronavirus. Acesta a avut mai multe întâlniri operative cu oficialități în care au discutat despre respectarea normelor de sănătate, acestea fiind necesare pentru a aloca fonduri Spitalului Județean Suceava.

Conform protocolului stabilit la nivel național, acesta ar trebui transferat într-un spital care poate trata astfel de pacienți, depinzând și de forma de boală pe care o are – ușoară, medie sau cu simptome accentuate.

Citeste si   (P) Ioan STAN(PSD): „PLANUL NAȚIONAL de REDRESARE și REZILIENȚĂ pe care liderii PNL l-au pus în dezbatere publică, reprezintă încercarea acestora de a ne vinde PIELEA URSULUI din pădure”

Există posibilitatea ca acesta să fie transferat la Iași.

Situația din Suceava este una dintre cele mai grave din țara, virusul a pătruns şi în rândul medicilor şi asistenților, fiind înregistrate zeci de cazuri: 83 de cazuri în total.

„Am încredere în medicii și întregul personal de aici. Mă leagă de acest Spital multe lucruri bune, investiții importante făcute an de an”, a declarat Gheorghe Flutur.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ