Share

Moldovan, care este și vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, a anunțat pe pagina sa de Facebook că se simte bine, dar a făcut un apel la respectarea măsurilor de combatere a transmiterii virusului. 

”Sunt voci care pun la îndoială existenţa virusului, sunt oameni ce cred, însă în aceste momente, în faţa inamicului invizibil, cel mai înţelept este să respectăm cu toţii regulile. Multă sănătate tuturor! Am încredere că prin profesionalismul cadrelor medicale, prin puterea şi bunătatea lui Dumnezeu, vom trece şi peste această etapă”, a scris Moldovan.

Citeste si   Ludovic Orban despre declarațiile controversate ale prefectului de București: Nu le-am urmărit

În ultimele zile, la CJ Bistrița-Năsăud au mai fost depistate două cazuri de infectare cu Sars-Cov-2.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ