Share

Pe lista instituţiei se află patru grădiniţe (9, 11, 21 şi 25), cinci colegii („Ioan C. Ştefănescu“, „Dimitrie Leonida“, „Mihail Sturdza“, Transporturi şi Construcţii şi Electronică şi Telecomunicaţii), Liceul Tehnologic „Petru Poni“, Liceul Teoretic „Waldorf“ şi trei şcoli gimnaziale („Alexandru Vlahuţă“, „Elena Cuza“ şi „George Coşbuc“).

Deocamdată, municipalitatea a lansat licitaţia pentru proiectarea lucrărilor, iar contractul a fost estimat la peste 700.000 lei, fără TVA. Studiile tehnice ar urma să fie gata în două luni, dar termenul pentru depunerea ofertelor este începutul anului, astfel că documentaţiile vor fi livrate municipalităţii abia în primăvara anului 2018.

Citeste si   De ce să alegi un Echipament Profesional de Protecție la Sablare

„Proiectantul este obligat să găsească soluţii complete, justificate, realizabile şi cuantificabile, în vederea obţinerii unui punctaj maxim, conform grilei de verificare din ghidul de finanţare.

Aceste cheltuieli trebuie să asigure satisfacerea cerinţelor funcţionale, de siguranţă şi exploatare, dar şi tratarea realistă, economică, financiară sustenabile“, se arată în caietul de sarcini al procedurii de achiziţie.

Citeste si   ANALIZA alegerilor locale în IAȘI! Mihai CHIRICA a ieșit primar cu 36.000 de VOTURI din totalul de 400.000 locuitori

Proiectantul va întocmi expertiza tehnică a clădirilor, va elabora documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi proiectul pentru autorizarea lucrărilor, precum şi proiectul tehnic de execuţie.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ