Share

Operaţiune de curăţare a monumentele istorice din Iaşi

Am intervenit în zona centrală în special pentru curăţarea nu numai a monumentelor ci şi a stâlpilor ornamentali şi de iluminat. Este o operaţiune care durează deoarece în ultima perioadă s-au observat multe persoane care doreau să-şi facă publicitate indiferent că vorbim de persoane fizice sau companii. Aceştia se foloseau nu în modul cel mai legal de aceste obiective publice. Prin urmare, în perioada următoare după ce vom finaliza zona centrală, vom intra şi în zonele de cartier. Prioritatea noastră o reprezintă monumentele istorice, busturi şi pe statui, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga.


Share
Citeste si   30 septembrie - scadența termenului de plată a celei de-a doua tranșe a impozitelor și taxelor locale
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ