Share

Investițiile în infrastructură reprezintă una dintre prioritățile administrației locale din comuna Vladeni, care a demarat recent o licitație publică prin care se urmărește modernizarea a 6 km de drumuri de pe raza comunei.

Drumurile propuse spre modernizare sunt acum pietruite, fapt care generează foarte mult praf, fiind improprii circulației rutiere în condiții de confort și siguranță.

 “Proiectul constă în asfaltarea a aproximativ 6 km de drumuri din satele Borșa, Vâlcelele, Iacobeni și Vladeni. Suntem în faza în care așteptam autorizația de construcție. Din ceea ce spune constructorul, în două-trei luni este gata.

 Nu am avut probleme, însă sunt termene de așteptare mari în care tot ce facem este să pierdem timpul. Beneficiile sunt foarte mari pentru cetățenii comunei, acum e un drum de piatră cu mizerie, praf iar când va fi asfalt, clar va creste și gradul de confort”, a declarat primarul Comunei Vlădeni, Cătălin Brînzanu.


Share
Citeste si   Acțiuni ale poliției IESENE pentru siguranța cetățenilor
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ