Share

Compania IULIUS va realiza anul acesta, în județul Iași, primele două proiecte de retail Family Market, noul concept care se pliază pe așteptările și necesitățile locuitorilor din zone rezidențiale în expansiune. 

Comuna Miroslava și cartierul Bucium din Iași vor beneficia de proiecte Family Market, care însumează o investiție totală de 16 milioane de euro. Pentru ambele dezvoltări este în desfășurare procesul de autorizare, lucrările vor demara în primăvara acestui an, iar termenul estimat de finalizare este ultimul trimestru din 2021.

Family Market înseamnă un loc în care ai acces la toate serviciile necesare, aproape de casă, punând accent pe eficiență, sustenabilitate și valorificarea timpului. Proiectele sunt dezvoltate în centrul unor zone cu densități mari de populație și răspund nevoilor particulare ale acestora, oferind economie de timp, acces la servicii inexistente în arealul proxim, dar și un spațiu social. Pentru că eficientizează deplasările în oraș pentru accesarea unor servicii cotidiene, au un impact pozitiv și în decongestionarea traficului.

„Experiența de peste două decenii a companiei IULIUS în realizarea și operarea unor proiecte mixte de amploare este sintetizată într-un format de retail de mici dimensiuni, personalizat nevoilor zonelor rezidențiale aflate în continuă dezvoltare. Ne dorim să oferim comunităților, la doar doi pași, toate serviciile și funcțiunile pe care și le doresc, fără a mai fi nevoiți să piardă timp în trafic pentru a le accesa.

În același timp, reprezintă o platformă de susținere și promovare a producătorilor și antreprenorilor locali, care vor avea o prezență majoritară. Pe scurt, Family Market ușurează viața familiilor și le oferă facilitățile unui stil de viață urban și actual, în imediata apropiere”, a declarat Raluca Munteanu, Business Development Manager IULIUS.

Formatul de mici dimensiuni integrează atât supermarket, cât și un mix personalizat de servicii și locații ale producătorilor locali: carmangerie, fast-food, brutărie, băcănie, cofetărie, coffee shop, wine shop, spice&deli, produse naturiste, servicii de telefonie mobilă, farmacie, croitorie și curățătorie, coafor, barber shop, articole de grădină, pet-shop, articole casă&fashion, servicii medicale, agenție turism, florărie etc. Ambele proiecte includ și parcuri amenajate și spații de recreere, consolidate în zone de interacțiune socială.

Family Market din comuna Miroslava, parte din zona metropolitană a Iașului, va avea o suprafață închiriabilă de retail de aproximativ 7.700 mp și reprezintă o investiție de aproximativ 7 milioane de euro. Proiectul se dezvoltă în parteneriat cu Primăria Miroslava, în imediata vecinătate a instituției. Pe lângă supermarket și servicii, va fi amenajat și un parc de circa 4.200 mp, singurul din comună, cu arbori maturi, gazon și plante decorative, dar și alei pietonale, fântână arteziană și un monument dedicat eroilor. Proiectul include și o sală de evenimente, dar și concepte de recreere pentru toate vârstele. În plus, investiția presupune crearea a 137 de locuri de parcare, dar și lucrări de modernizare a infrastructurii, prin lărgirea străzii adiacente și reamenajarea stației de transport în comun din zonă.

Family Market din Bucium, un cartier în continuă expansiune al Iașului, va fi integrat într-un proiect rezidențial în dezvoltare de lângă Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, care aparține altei companii, ce nu face parte din grupul IULIUS. Va avea aproximativ 7.100 mp suprafață închiriabilă pentru supermarket și servicii și reprezintă o investiție de 9 milioane de euro. Ca parte a proiectului vor fi create peste 5.000 mp de spații verzi, alei de acces și de promenadă, precum și 188 de locuri de parcare.

Pentru că ideile cele mai bune vin din comunitate, sugestii privind serviciile și facilitățile pe care locuitorii din zonă și le doresc aproape de casă pot fi transmise prin platforma www.family-market.ro. De asemenea, antreprenorii și producătorii care doresc mai multe informații despre oportunitățile generate de cele două proiecte Family Market pot intra în contact cu echipa de dezvoltare pe email închirieri@family-market.ro sau la telefon 0722 528 695 ori 0232 208 812.


Share
Citeste si   INVESTIȚIILE în comuna UNGHENI vor continua și în anul 2021! Primarul Iulian MARCU: „Continuăm DEZVOLTAREA comunei Ungheni”
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ