ideall.ro

Gheorghe NICHITA, PENIBIL PÂNĂ LA CAPĂT!

Unele personaje politice, nu au și probabil nu au avut niciodată simțul ridicolului. Este și cazul fostului primar Nichita.

Cel mai prost politician din istoria Iașului candidează fără emoții și la o poziție de top la rubrica cel mai ridicol om politic român. Și așa va intra în istorie!

Gheorghe NICHITA: Natura umană nu încetează să mă surprindă! 

“Capacitatea de disimulare, de transformare, de victimizare pe care o au unii oameni este de-a dreptul spectaculoasă! Am urmărit și eu ultimele evenimente din politica ieșeană. PSD Iași a decis excluderea din partid a primarului Mihai Chirica și a acoliților săi, Sorin Iacoban, personaj care nu a reușit să conteze niciodată atât cât și-ar fi dorit, și Gabriel Harabagiu, un „no name” până în momentul în care, pe baza prieteniilor sale cu „sistemul”, a fost susținut de Chirica să devină viceprimar. Am văzut figurile spășite, de victime, cu care au ieșit Chirica, Harabagiu și Iacoban din ședința în care s-a votat excluderea. Și, sincer, nu înțeleg… chiar nu se așteptau ca, la un moment dat, să apară și un răspuns la acțiunile lor?!

Cât de naiv, cât de imatur politic trebuie să fii să crezi că te poți comporta la nesfârșit ca un copil răsfățat, se întreabă Nichita.

sensodays.ro

Dar cât de penibil să fii ca după ce ai făcut de rușine un oraș întreg, să mai ai curaj să îi judeci pe alții? Să îl condamni pe Chirica că se comportă ca un copil răsfățat după ce tu, Nichita, te-ai comportat ca un adolescent amorezat la 60 de ani??? Un adolescent care a folosit infrastructura din subordine, în mod ilegal, în interes hormonal. Cât de nesimțit poți să fii ca om, ca în astfel de condiții să ai tupeul să mai deschizi gura pentru a vedea paiul din ochiul celuilalt și nu noroiul pe care l-ai aruncat în obrazul a 800.000 de ieșeni?

NICHITA: Pe Chirica, această autosuficiență l-a îngropat politic

Pentru Mihai Chirica excluderea din partid a fost doar o chestiune de timp. El s-a cerut de mult afară! Chirica nu și-a asumat niciodată statutul de membru PSD; în mintea lui a candidat ca independent, doar susținut de social-democrați. După câștigarea alegerilor, s-a dezis ce cei care l-au ajutat și, mai mult, în paranoia sa a ajuns să se confunde cu PSD, să creadă că PSD este el, că el este creatorul PSD.

Pe Chirica, această autosuficiență l-a îngropat politic; pentru el, orice funcție este prea mică, nu este nimeni mai puternic ca el! Nu a înțeles că în PSD sunt foarte mulți oameni cu experiență, buni profesioniști, oameni care cred în ideologia social-democrată, oameni pe care nu poți să îi folosești și apoi să îi arunci la coșul de gunoi! Din cauza ego-ului său, Chirica izolează Iașul, victimizându-se pe sine.

Primarul zis “10% NICHITA”: A atacat guvernul PSD și pe Dragnea pentru a câștiga simpatia tinerilor de dreapta

A abandonat electoratul tradițional al PSD, iar acum toate demersurile sale sunt exerciții de imagine ce urmăresc doar păcălirea tinerilor. A atacat guvernul PSD și pe Dragnea pentru a câștiga simpatia tinerilor de dreapta; nu din convingere, ci doar pentru imagine, pentru că „dă bine” la tineri să fii împotriva „comuniștilor” PSD-iști; așa l-au învățat pe el sfătuitorii!

Nichita s-a găsit să dea lecții de responsabilitate politică! Asta da noaptea minții!

La Iași, primarul pus de PSD nu reprezintă PSD, nu luptă pentru programul de guvernare propus de PSD; la Iași, primarul PSD este în opoziție cu PSD… este noaptea minții!
Dragnea a greșit punându-l pe Chirica să candideze la Iași; în loc să aleagă un om cu personalitate a ales un oportunist slugarnic; Dragnea a ales un „yesman”… i-a fost mai comod! Chirica s-a dezis rapid de Dragnea, dar fără susținerea lui nu ar fi fost candidatul PSD Iași pentru Primărie! Iar „pe persoană fizică”, nici măcar „magnificul” Chirică nu ar fi câștigat alegerile împotriva PSD, la Iași!

Fătarnicul Nichita, mereu slugarnic față de șefi și dictator în raport cu subordonații!

Din păcate, din politica pe care o duce Mihai Chirica, CEI CARE VOR PIERDE SUNT IEȘENII! Uitați-vă câte proiecte din fonduri europene și guvernamentale se fac la Consiliul Județean, iar LA PRIMĂRIE NU SE FACE NIMIC!
Cum ar fi fost dacă Mihai Chirica ar fi avut o bună relație cu actuala conducere a PSD și cu Guvernul?! Oare nu ar fi avut de câștigat Iașul și ieșenii dacă Mihai Chirica ar fi dat dovadă măcar de un bob de înțelepciune?! Cu sau fără PSD, Chirica personal nu pierde nimic, pe moment! Se ghidează, probabil, după același motto pe care l-a folosit și atunci când Iașul a fost scos din competiția pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii: „n-am pierdut nimic, pentru că nu dădeau nimic”!

IPOCRITUL NICHITA despre Chirica: “Ar fi putut ca, împreună cu Chirica, să construiască proiecte pentru Iași, pentru ieșeni, dar s-au consumat în micimea intereselor personale”

De cealaltă parte, Harabagiu și Iacoban s-au pierdut în goana după avantajele individuale mărunte, de moment sau de viitor. Ar fi putut ca, împreună cu Chirica, să construiască proiecte pentru Iași, pentru ieșeni, dar s-au consumat în micimea intereselor personale. Raportat la PSD, cei doi au făcut multe prostii, dar maximul lor de proastă creștere și de inconștiență a fost în urmă cu câteva săptămâni: e curată sinucidere politică să îl dai afară de la Revelionul pensionarilor organizat de PSD Iași chiar pe Maricel Popa, președintele partidului, fie el și interimar.

Asta chiar crede NICHITA despre șeful său Maricel POPA? Greu de crezut în condițiile în care Nichita, în cercul său de apropiați, folosește la adresa lui Popa cuvinte greu de redat

Deși au făcut acest gest de neînțeles pentru orice om cu o urmă de manifestare intelectuală, au fost, totuși, surprinși de decizia Comisiei de Etică. Penibilă atitudine! La fel de penibil a fost și modul în care Harabagiu s-a umilit în încercarea sa de a-l îndupleca pe Maricel Popa, cu o zi înainte de BPJ, să revină asupra deciziei de a-l exclude din partid!
Sincer, nu mă bucură excluderea lui Iacoban sau a lui Harabagiu din PSD, dar a fost o decizie corectă! În ceea ce-l privește pe Chirica, tind să cred că el nu a fost, niciodată, cu adevărat, în PSD! I se oferă acum ocazia pentru „un nou început”… poate unul cu mai multă înțelepciune!
Mi s-a reproșat comportamentul celor trei, pe motiv că eu „i-am crescut”! I-au crescut părinții lor, s-au crescut singuri, eu nu i-am crescut, EU I-AM CONDUS!

Cum a condus Nichita Primăria Iași, urmează să stabilească procurorii, însă în rândul opiniei publice locale s-a văzut deja valoarea lui Nichita în 2016, cu ocazia alegerilor, când,  NICHITA s-a întors la procentul de 2%, de la care l-a luat PSD-ul în 2003.
evomag.ro

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ