Un priveghi de proporţii a avut loc pe strada Dimitrie Negreanu din Botoşani, cu manele la maxim şi grătare în stradă

Au fost date 17 sancţiuni contravenţionale, pentru deranjul locuitorilor din mai multe cartiere, în valoare de 16.400 de lei, aplicate pe parcursul a 5 zile de jandarmii botoşăneni.

Tulburarea liniştii publice, aprinderea grătarelor într-o zonă neamenajată şi consum de băuturi alcoolice în locuri publice au fost sancţionate cu amenzi usturătoare. Degeaba, scrie presa locală.

Deşi manifestările au enervat aproape tot oraşul, nopţi la rândul, muzica dată la maxim auzindu-se de la kilometri depărtare, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) spun că măsurile dispuse au fost în conformitate cu prevederile legislaţiei.

Inclusiv viceprimarul Cosmin Andrei a ajuns la faţa locului, însă forţele de ordine nu au intervenit pentru îndepărtarea celor care ocupaseră strada, iar priveghetorii nici măcar nu au dat muzica mai încet, continuându-şi activitatea şi ignorând total jandarmii.

Mai mult, deşi zgomotul era infernal şi fumul insuportabil, jandarmii spun că au primit doar o singură sesizare de tulburare a liniştii publice, la celelalte autosesizându-se.

LĂSAȚI UN MESAJ