Biserica Romano-Catolică din Iaşi a sărbătorit, duminică Trupul şi Sângele lui CristosSfânta Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, cu participarea PS Aurel Percă şi a celorlalţi preoţi, a fost urmată de o procesiune solemnă pe străzile oraşului. In cadrul procesiunii s-au facut rugăciuni pentru oraş şi pentru ţară.

Isus prezent în Sfânta Împărtăşanie a fost purtat pe străzile oraşului, însoţit de cântarea copiilor, a tinerilor, a seminariştilor, a credincioşilor şi a fanfarei. Băieţii şi fetiţele (de la cele trei parohii catolice din Iaşi), care au făcut întâia sfântă Împărtăşanie nu cu mult timp înainte, au aruncat petale de flori.

Sfânta Taină (Sfânta Împărtăşanie) a fost purtată în procesiune de episcopul de Iaşi. Împreună, însoţindu-l pe Cristos prezent în taina Sfintei Împărtăşanii, au fost prezenţi preoţii episcopiei şi ai catedralei, preoţi de la parohiile şi congregaţiile din Iaşi şi părinţii profesori de la seminar. La eveniment au fost invitate şi autorităţile civile.

Dincolo de manifestarea de credinţă şi de cinstire a prezenţei lui Cristos în Sfânta Împărtăşanie, procesiunea devine o posibilitate de a înţelege mai bine că omul de azi – în pelerinajul său pământesc – nu este părăsit, ci este susţinut de această prezenţă reală a lui Cristos

LĂSAȚI UN MESAJ