Share

Consiliul Județean lansează un program special de atragere a viitorilor absolvenți din mediul universitar ieșean către administrația publică, Iașul fiind unul dintre centrele de învățământ în care an de an se pregătesc tineri care intenționează să lucreze în instituțiile publice

”Am avut mai multe întâlniri cu liderii organizațiilor studențești din Iași în urma cărora am reușit să definitivăm un program. Deocamdată, încercăm să punem la punct toate detaliile  pentru ca acest demers să poată demara pe toate palierele în momentul în care situația medico-socială din țară o va permite”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Selecția celor care vor participa la activitățile programului se va face transparent, pe baza unor chestionare întocmite de organizațiile studențești partenere în proiect, care vor putea fi completate online sau vor putea fi trimise pe e-mail la Consiliul Județean. Pe site-ul CJ există deja o rubrică special destinată acestor programe, unde tinerii se pot înscrie. Pentru o selecție obiectivă, vor fi luate în considerare și rezultatele obținute de studenți în ultimul an absolvit.

Citeste si   C. ALEXE, Președintele CJ Iași IMPUNE o decizie POLITICĂ la Spitalul de Infecțioase! Este luat în calcul liberalul M. HURMUZACHE

Prima componentă a programului constă în selectarea a doi studenți drept consilieri ai președintelui Consiliului Județean. Aceștia vor fi angajați cu normă de două ore pe zi iar printre atribuțiile pe care le vor avea se vor număra și activități care umează a fi derulate împreună cu tinerii.

O altă componentă a proiectului este legată de organizarea unor sesiuni de internship, Consiliul Județean urmărind să ofere tinerilor posibilitatea de a participa la activitățile instituției și de a se specializa în domeniul administrației publice.

Citeste si   La USAMV IAȘI sunt studiate plantele ORNAMENTALE ce ar putea fi folosite în INFRASTRUCTURA urbană VERDE

Totodată, se intenționează facilitarea tranziției de la sistemul de educație către piața muncii. Activitatea, care va fi remunerată conform legislației, se va desfășura pe baza unui regulament propus de organizațiile studențești, aprobat deja de plenul Consiliului Județean. Studenții vor fi organizați în grupe de câte cinci, fiecare stagiu având o durată de 3 luni.  Selecția aplicanților se va face în urma unor scrisori de motivație.

Citeste si   LIIS online sau despre DĂRUIRE, IMPLICARE, DEZVOLTARE în Săptămâna Educației Globale

O a treia activitate, care se va desfășura lunar, vine în sprijinul tuturor studenților interesați de activitatea administrației publice și a Consiliului Județean, în special

”Intenționăm să organizăm grupuri de câte 10 – 15 studenți care timp de cinci zile pot participa la diverse activități din cadrul Consiliului Județean. Sper ca după o astfel de experiență, tinerii să aibă noțiuni practice despre activitatea instituției. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui program și îi aștept cu interes pe studenți să se înscrie”, a completat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ