Primăria Municipiului Iași supune dezbaterii publice un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind unele restricții și interdicții în ceea ce privește parcarea vehiculelor grele pe drumurile publice și terenurile aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Iași

Astfel, dacă proiectul va fi adoptat de Consiliul Local, va fi interzisă parcarea voluntară a vehiculelor de transport marfă și a celor destinate transportului de călători, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe domeniul public sau privat al Municipiului Iași, în parcările de reședință, inclusiv cele din condominii, pe locurile de parcare reglementate sau nereglementate aflate în clădiri sau la nivelul solului pentru un motiv altul decât acela de a îmbarca sau a debarca persoane, de a încărca sau a descărca bunuri, dacă nu este perturbată circulația în zona respectivă.

Instituțiile sau societățile comerciale deținătoare de vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone care transportă mărfuri, utilaje, microbuze, autobuze, autocare etc. destinate transportului de persoane sunt obligate să le parcheze în spații proprii, special amenajate, conform licențelor obținute sau la sediile proprii. Pentru persoanele juridice sau fizice care dețin astfel de vehicule înregistrate la sediul social / domiciliul aflat în reședințe individuale / condominii interdicția rămâne valabilă.

De asemenea, va fi interzisă comercializarea de produse sau prestarea de servicii direct din aceste vehicule, cu excepția celor aflate în spațiile special amenajate în acest scop

Interdicțiile menționate nu sunt aplicabile autovehiculelor aparținând instituțiilor prevăzute la art. 32, alin. 2, lit. a) și b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice (poliţiei, pompierilor; ambulanței, jandarmeriei, poliţiei de frontieră) etc., atunci când acestea se află în acțiuni de intervenție sau în misiuni care impun urgență.

Totodată, interdicțiile enumerate nu sunt aplicabile vehiculelor destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, întreținerii mobilierului stradal, spațiilor verzi și domeniului public sau privat al Municipiului Iași, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor rămase în pană, avariate sau abandonate, precum și de intervenție la rețelele de utilități publice, pe durata executării lucrărilor de intervenție.

Încălcarea prevederilor menționate vor constitui contravenție și vor fi sancționate cu amendă de la 2.000 la 2.500 lei, putând fi aplicată, suplimentar, și măsura blocării sau ridicării vehiculelor

Constatarea contravențiilor respective și aplicarea sancțiunilor vor fi făcute de Politia Locală Iași și de către împuterniciții primarului Municipiului Iași, conform competențelor care le revin. Contravenientul va putea achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de contravenție ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din amenda stabilită de agentul constatator, acesta făcând mențiune despre această posibilitate în procesul verbal.

Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local este o urmare a constatării faptului că pe străzile din Municipiul Iași, pe aleile dintre blocuri și în parcările aferente acestora, parcările voluntare ale vehiculelor grele sunt extrem de frecvente. Astfel, un număr semnificativ de vehicule din această categorie sunt fie parcate la domiciliul șoferilor sau proprietarilor, fie pe spațiile verzi ale domeniului public sau privat, fie sunt abandonate de multă vreme.

Astfel de vehicule ocupă mai mult de un loc de parcare, rezidenții fiind nevoiți să își parcheze mașinile de-a lungul diferitelor artere, reducând astfel semnificativ capacitatea de circulație pe acestea. Mai mult, accesul vehiculelor care asigură servicii publice sau de utilități (ambulanțele, pompierii, utilajele de salubritate și de intervenții la rețelele electrice, alimentare cu apă, gaz etc.) este îngreunat, de multe ori fiind chiar blocat.

Nu în cele din urmă, la inconvenientul generat și de poluarea zonei de către motoarele puternice ale vehiculelor mari, în majoritatea lor diesel și cu standarde Euro scăzute, se adaugă și perturbarea liniștii locatarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ