Share

Consiliul Local Iași s-a reunit în această dimineață în şedinţă extraordinară, iar toate proiectele au fost adoptate.

 

Pe ordinea de zi au fost incluse şase proiecte de hotărâre, dintre care cinci fac referire la aprobarea de proiecte europene. Investiţiile au o valoare totală de circa 13,5 milioane euro, iar cea mai mare parte a fondurilor ar urma să fie asigurată de către Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Proiectele vizează restaurarea Băii Turceşti și a Muzeului de Istorie Naturală şi reabilitarea termică a 23 de blocuri.

În timp ce la primul proiect cofinanţarea municipalităţii este minimă (2%), pentru blocuri Primăria va suporta, iniţial, 40% din investiţie, dar, ulterior, după finalizarea lucrărilor, un procent de 25% va fi recuperat de la beneficiarii direcţi.

Citeste si   Depoul CTP din DACIA va fi MODERNIZAT! Primăria IAȘI a semnat contractul pentru REALIZAREA studiului de FEZABILITATE
Proiectele privind refacerea celor două monumente istorice vor fi depuse pe linia de finanţare aferentă patrimoniului cultural, unde municipalitatea are alte două iniţiative înaintate încă din luna august: refacerea ansamblului Frumoasa şi reabilitarea Palatului Braunstein.

Potrivit primarului Mihai Chirica, cele două proiecte au fost declarate eligibile şi se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară.

Citeste si   SPECIALIȘTII olandezi se vor implica în redactarea STRATEGIEI de MOBILITATE URBANĂ

Consilierii locali au mai avut astăzi la mapă un proiect de hotărâre cu privire la înfiinţarea patrulelor călare la Poliţia Locală.

Mai multe pe: Primăria Municipiului Iași


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ