Share

În cursul zilei de ieri(22.09.n.r.) Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a semnat contractul de strategie de dezvoltare a județului Suceava pe perioada 2021-2027.

Valoarea întreagă a proiectului este de 1,2 milioane lei

Suntem astăzi la Consiliul Județean Suceava la un moment de semnare a unui contract extrem de important pentru județul Suceava. Strategia de dezvoltare a județului Suceava pe perioada 2021-2027.

Avem o strategie care se termină anul acesta, șansa a fost că am lucrat la această strategie în primul meu mandat de Președinte de Consiliu Județean  și avem experiență în ceea ce înseamnă punerea în aplicare a unei strategii pentru județ, iar acum a câștigat licitația o firmă din București Synesis Partners, iar reprezentantul firmei a venit astăzi la Suceava și împreună am semnat acest contract de servicii.

Valoarea întreagă a proiectului privind strategia de dezvoltare a județului Suceava este de 1,2 milioane lei. E vorba de un proiect pe un program operațional privind întărirea capacității administrative. Durata de executare este până în anul viitor 2021-16 decembrie.

 

Citeste si   CJ Suceava alocă FONDURI spitalelor din municipiul SUCEAVA în vederea CREȘTERII numărului de pacienți diagnosticați cu COVID-19

Președintele Consiliului Județean Suceava a mai declarat că s-au făcut mai mulți pași până în momentul de față pentru că aceste proceduri sau demarat din data de 16 iunie și tot în această perioadă, Oradea, Cluj, Prahova și multe alte județe și orașe din România își stabilesc aceste contracte pentru strategia de dezvoltare.

Citeste si   30.838 de acțiuni de CONTROL și AMENZI în valoare de 3.909.800 de lei aplicate de inspectorii de muncă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020

 

Așteptăm din partea populației sugestii, inițiative în diverse domenii

Suceava are un contract ambițios cu mai multe puncte în afară de strategia de dezvoltare, vorbim de digitizare, acest proces atât de important în perioada următoare. Formarea de personal care să urmărească aplicarea strategiei și rolul Consiliului Județean pentru că trebuie urmărită pas cu pas respectarea acestei strategii.

În tema de proiectare am solicitat reprezentantului firmei creșterea calității serviciilor furnizate către populație.

Gheorghe Flutur a mai declarat că într-o strategie se discută și despre dezvoltarea economică și speră în mandatul următor întoarcerea tinerilor și forței de muncă acasă, încercând să deschidă parcuri industriale și zone care să ofere locuri de muncă oamenilor din județul Suceava.

Președintele a mai solicitat primăriilor să se consulte de fiecare dată când au inițiative și acțiuni care să corespundă strategiei generale de dezvoltare a județului Suceava.

 

Comandat de PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL-Organizația județeană Suceava, cod unic de mandatar financiar 21200012.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ