ideall.ro

Deşi s-a bătut cu pumnul în piept că susţine demersul celorlalţi parlamentari ieşeni, de realizare a Autostrăzii Iaşi- Tg. Mureş, şeful liberalilor a fost prins, din nou, cu minciuna.

Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi se numără printre semnatarii propunerii legislative privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov – Bacău (A13).

“Vă spun că nu mă mai miră nimic în ceea ce priveşte comportamentul liberalilor, şi mai ales al lui Costel Alexe. Aţi observat că şi la Consiliul Judeţean se împotrivesc modernizării unei baze sportive în comuna Ruginoasa pentru copiii şi tinerii din acea comunitate. Ce să mai spunem despre un proiect major de investiţii pe care ni-l dorim toţi realizat cât mai curând? Cum să facem acest lucru, când tocmai noi, cei care ar trebui să fim uniţi, ne vindem oraşul şi judeţul pentru proiecte concurente. Şi eu sunt de acord că trebuie realizată şi autostrada Braşov – Bacău, dar parcă sunt mult mai aproape de a susţine proiectul nostru, de nevoile noastre şi ale ieşenilor.

Ar trebui să îi fie ruşine pentru acest demers şi pentru faptul că a minţit cu nonşalanţă ieşenii. Aşa se întâmplă când nonvalorile şi caracterele îndoielnice ajung să deţină funcţii de decizie.” a declarat Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.

Guvernul PSD şi parlamentarii social-democrati fac toate demersurile necesare pentru realizarea celui mai mare obiectiv de investiţii din zona Moldovei, iar Costel Alexe militează pentru un alt proiect concurent.

Acesta este nivelul la care au ajuns liberalii ieşeni. În loc să existe consens şi susţinere reciprocă pentru acest proiect, liberalii se asociază cu proiecte de investiţii concurente

Subliniem şi faptul că parlamentarii din judeţul Bacău nu au semnat pentru realizarea A8, Iaşi – Tg. Mureş.

Cu toate acestea, pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ sunt deja două firme care s-au înscris la licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate. Valoarea estimată a contractului se ridică la peste 35 milioane lei. De altfel, acesta este şi cel mai important sector al autostrăzii A8, urmând a fi şi cel mai costisitor, întrucât presupune trecerea munţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ