Share

Liderii PSD şi ALDE se întâlnesc, azi, în şedinţe separate de la ora 14:00 pentru a aproba lista cu miniştri. Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, anunţa, luni seară, că lista a fost finalizată, precizând că în Cabinetul Grindeanu vor fi patru noi ministere, iar opt portofolii vor fi deţinute de femei. Anunţul oficial privind varianta finală a componenţei noului Guvern va fi făcut după ora 15:00, când PSD şi ALDE vor prezenta membrii Cabinetului Grindeanu într-o şedinţă comună a celor două partide.

Ulterior, Sorin Grindeanu va depune, în jurul orei 16:00, structura guvernului, lista miniştrilor şi programul de guvernare la Parlament.

Miercuri vor începe audierile în comisii, urmând ca după-amiază să aibă loc dezbaterile şi votului în plen. Potrivit proiectului de program dezbătut marţi de Biroul Permanent al Senatului, miercuri, între 8.00 şi 14.00 va avea loc audierea membrilor Guvernului în comisiile permanente comune.

Tot miercuri, începând cu ora 15.00 parlamentarii se vor întruni în şedinţă de plen reunit. Pe ordinea de zi a plenului reunit se află prezentarea programului de guvernare şi a listei de miniştri, dezbateri şi votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului de guvernare şi listei de miniştri.

Votul de învestitură va avea loc miercuri la ora 19:00 la Cotroceni, iar în jurul orei 20:00 va avea loc prima sedinţă a noului Guvern, a anunţat Liviu Dragnea.

Liderul PSD va participa la ceremonia depunere a jurământului de la Palatul Cotroceni.

“Merg la Palatul Cotroceni la învestirea guvernului. (…) merg să fiu prezent pentru că aşa este protocolul”, a spus Dragnea.

Până la această oră, în urma negocierilor de ieri, iată ciorna privind componenţa noului Guvern:

Ministerul Afacerilor Externe – Teodor Meleşcanu (ALDE), Natalia Intotero (PSD), Ana Birchall (PSD) Bogdan Aurescu

Ministerul Afacerilor Interne – Gabriel Vlase (PSD)

Ministerul Comunicaţiilor – Sorin Cîmpeanu (ALDE)

Citeste si   Spovedania lui Cristian Rizea: Misterul banilor din mașina de campanie a lui Murad

Ministerul Energiei – Iulian Iancu (PSD)

Ministerul Mediului – Daniel Constantin (ALDE)

Ministerul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul – Steluţa Cătăniciu (ALDE)

Ministerul Justiţiei – Florin Iordache (PSD)

Ministerul Economiei  – Mihai Tudose (PSD)

Ministerul Apărării Naţionale – Georgian Pop (PSD)

Ministerul Dezvoltării – Sevil Shhaideh (PSD)

Ministerul Transporturilor – Mihai Fifor (PSD)

Ministerul Tineretului şi Sportului – Gabriel Petrea

Ministerul pentru IMM, Mediului de afaceri şi Anteprenoriatului. – Florin Jianu (PSD)

Ministerul Educaţiei – Mihnea Costoiu (PSD)

Ministerul Muncii – Lia Olguţa Vasilescu (PSD)

Ministerul Sănătăţii – Sorina Pintea sau Cristina Elena Dinu (PSD)

Ministerul pentru Afaceri Europene – Ana Birchall (PSD)

La negocierile care au avut loc în primele zile ale anului între PSD şi ALDE, Ministerul Afacerilor Externe a fost principalul motiv de dispută, ALDE propunându-l pe Teodor Meleşcanu, în timp ce PSD doreşte să numească un om din rândul social-democraţilor, fiind dispus să dea la schimb Ministerul Culturii, declarau, luni, surse politice pentru Mediafax.

Liviu Dragnea: Lista miniştrilor, definitivată: 4 ministere revin ALDE, 8 femei în Cabinet

“Lista (miniştrilor care vor face parte din Cabinetul Grindeanu-n.r.) este completă. Acum am terminat discuţia cu domnul Sorin Grindeanu. (…) Colegii de la ALDE astăzi au terminat discuţiile. Mâine o să ni le transmită. Patru ministere revin ALDE. (…) Vor fi 8 femei în guvern”, a declarat Dragnea, la RTV.

Dragnea a afirmat că lista miniştrilor care vor face parte din Cabinetul Grindeanu urmează să fie prezentată, marţi, în şedinţa CEX al PSD.

Preşedintele PSD a mai spus că noile ministere vor fi: Ministerul Turismului, Ministerul IMM, al Mediului de Afaceri şi Anteprenoriat, Ministerul Apelor, Ministerul Pădurilor.

“Sunt trei mari războaie care se vor duce în lume, al apei, hranei şi energiei (…)”, a motivat Dragnea decizia de a înfiinţa noi ministere.

“Guvernul Grindeanu contează sigur pe voturile PSD şi ALDE. Vom avea o discuţie cu colegii de la UDMR şi cu grupul minorităţilor naţionale. Celelalte partide au anunţat că nu vor susţine guvernul şi nu au rost discuţiile”, a susţinut Dragnea.

Citeste si   Marcel Ciolacu, condiție pentru candidații la alegerile parlamentare: Pe listele PSD nu se va regăsi nicio persoană trimisă în judecată!

Liviu Dragnea a afirmat că noul Guvern nu va fi format din “oameni politici de mare anvergură”.

Liviu Dragnea: OUG care creşte salariile înalţilor demnitari să fie “picată”; Am un salariu foarte mare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea, a mai declarat că vrea să “pice” în Parlament OUG privind creşterea indemnizaţiilor înalţilor demnitari, afirmând că îl afectează, pentru că salariu său este “foarte mare” şi ca nu poate fi de acord diferenţa considerabilă dintre salariul minim şi cel maxim.

“Nu va fi un guvern format din oameni politici de mare anvergură, care să folosească posturile respective pentru proiecte personale, imagini personale. Acestea pot veni prin ceea ce vor face în ministere. Ei practic au o foaie de parcurs”, a mai spus Liviu Dragnea.

PSD va monitoriza săptămânal activitatea guvernului Grindeanu, afirmând că dacă “o săptămână, două, trei, anumite lucruri nu se întâmplă este un semnal de alarmă”.

„Nu ne permitem să lăsăm un domeniu să lâncezească. (…) Nu vreau să par dur, dar nu se merge pe prietenii. (…) acolo nu mai sunt prieten şi cine nu reuşeşte să ţină ritmul nu poate rămâne”, a răspuns Dragnea, întrebat ce va face cu ministrii care nu îşi fac treaba.

Cât priveşte relaţia premierului cu preşedintele Klaus Iohannis, Dragnea a afirmat că aceasta este reglementată de Constituţie.

„Totuşi, nu cred că se pot face întâlniri săptămânale cu preşedintele. Domnul Grindeanu trebuie să stea mai mult la guvern”, a precizat Dragnea, întrebat dacă se vor menţine întâlnirile săptămânale dintre preşedinte şi premier.

“(…) Eu o să susţin ca acea ordonanţă să fie picată în Parlament. Mă afectează inclusiv pe mine. Eu acum ca preşedinte al Camerei Deputaţilor am un salariu… nici nu ştiu cât am, foarte mare, nu ştiu 100 şi ceva de milioane de lei. Habar nu am! Nu este corect şi asta nu este populism. Sunt oameni care au salarii foarte mici pentru care muncim să facem un sistem şi să creăm creştere economică ca să aibă acces la venituri mai mari”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Citeste si   Ștefan-Radu Oprea este noul lider al senatorilor PSD după ce Radu Preda a plecat la PMP

Liviu Dragnea a afirmat că salariile înalţiilor demnitari vor fi cuprinse în legea salarizării unitare.

“Nu pot să fiu de acord ca un grup de oameni, 40-50 de oameni să avem aceste salarii mari şi vom vedea ce vom face cu ei cum refacem legea. Eu vreau să picăm această OUG şi în legea salarizării unitare pe care o vom face să fie cuprinse şi aceste salarii. Le-am spus colegilor mei că vreau să pice acastă OUG şi să revenim la salariile pe care le avem”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă indemnizaţia preşedintelui Klaus Iohannis o să scadă, Liviu Dragnea a răspuns că nu ştie, însă, a susţinut că nu crede că preşedintele se va opune principiului pe care l-a enunţat.

Preşedintele PSD a mai promis şi că nicio lege nu va mai avea norme de aplicare.

Indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii au fost majorate începând cu luna august a anului 2015, în baza unei ordonanţe de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, OUG fiind asumată iniţial de premierul interimar de la acea vreme, Gabriel Oprea.

“Nicio lege nu va mai avea norme de aplicare. Ele vor fi incluse în lege”, a mai spus Liviu Dragnea.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ