Share

Marcel Ciolacu, proaspăt ales lider al PSD s-a confruntat cu primul eșec major în noua sa calitate de lider al PSD, partid care este în Opoziție deși credea că deține controlul majorității parlamentare.

Ciudatul traseu al moțiunii de cenzură depuse de PSD

PSD a încercat luni 31 august 2020, în ultima zi a sesiunii parlamentare extraordinare să înlăture Guvernul Orban prin moțiune de cenzură. Avea nevoie de 233 voturi în favoarea moțiunii de cenzură (fusese semnată de 2015 parlamentari). Parlamentul s-a reunit, luni, 31 august 2020, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în sedintă comună, pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură inițiată de PSD și intitulată “Guvernul PNL, de la pandemie la pânde-mită generalizată.

Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”. USR și PNL au anunțat că nu participă la votul pentru moțiunea de cenzură. Victor Ponta a acuzat UDMR de blat cu PNL. El a precizat că parlamentarii Pro România vor fi prezenți și vor vota contra lui Ludovic Orban. PMP declarase că nu va vota moțiunea de cenzură. În ziua moțiunii, niciun parlamentar PMP nu a fost prezent în sală. PSD s-a confruntat în trecut cu plecarea la PNL a unor parlamentari, ceea ce punea sub semnul întrebării demersurile liderului Marcel Ciolacu.

PSD a depus pe 17 august 2020 moțiunea de cenzură și a fost citită în plenul comun de senatorul PSD Lucian Romașcanu pe 20 august 2020. Liderul PNL Ludovic Orban a declarat atunci că moțiunea va fi atacată la CCR (ceea ce s-a și întâmplat pe 21 august 2020) fiindcă a fost depusă în sesiune extraordinară.

Luni, 31 august 2020, a fost ultima zi din sesiunea extraordinară în care moțiunea trebuia dezbătută și votată. La ora 14, în Parlament se găseau numai 175 de parlamentari, din 233 necesari pentru cvorum. Ședința s-a reluat la ora 15.30, dar nici atunci nu s-a îndeplinit cvorumul (226 parlamentari prezenți în loc de 233), ceea ce a condus la suspendarea ședinței în care trebuia dezbătută și votată moțiunea de cenzură. Marcel Ciolacu a declarat că în două zile va comunica decizia oficială a partidului.

Citeste si   ARTĂ murală la Serviciul de AMBULANȚĂ Județean IAȘI

Practic, PNL își menține mandatul guvernamental, în timp ce PSD se va gândi în viitor dacă va iniția demersul depunerii unei moțiuni, mai ales de mâine, 1 septembrie va începe sesiunea ordinară de toamnă.

PNL jubilează, la PSD se ascut săbiile

Înainte de moțiune, Președintele României, Klaus Iohannis a declarat că PSD este disperat să pună mâna pe putere, Premierul Ludovic Orban a condus luni dimineață, 31 august 2020, ședința de guvern unde a declarat că ”poțiunea de cinaură” a PSD nu va fi votată, fiindcă PNL nu se va prezenta și nu va fi cvorum.

Trei parlamentari PSD, între care deputatul Cătălin Rădulescu ”Mitralieră”, senatoarea Carmen Dan și deputatul Adrian Todor au invocat motive de boală. Alți doi parlamentari PSD, Roxana Pațurcă și Dan Ciocan au absentat, fiind acuzați că au negociat cu PNL ca să absenteze.

În PSD, sunt deja voci critice la adresa liderului Marcel Ciolacu. Acesta amenință cu excluderea celor cinci parlamentari, chiar dacă primii trei (Rădulescu, Dan, Todor) au declarat că au afecțiuni respiratorii (Rădulescu) sau sunt în izolare (Dan și Todor). Totuși, ideea moțiunii de cenzură a fost apărată de deputatul PSD de Botoșani Marius Budăi, în fața presei.

Acesta a criticat împrumuturile fără acoperire, achizițiile oneroase din bani publici, proasta gestiune a situației generate de pandemie. Doina Federovici, senator PSD de Botoșani și-a menținut punctul de vedere că va vota moțiunea de cenzură. Deși Marcel Ciolacu miza pe 250 voturi, în plen nu au fost decât 226 parlamentari.

“Moțiunea de cenzură înseamnă forma cea mai severă de sancțiune politică, mai ales în contextul derapajelor frecvente ale guvernării liberale, care și- a dovedit ineficiența în perspectivă socială, economică, educațională. A rămâne captivi în aceeași manieră de conducere a țării, cu miniștri lipsiți de viziune și competență, cu măsuri controversate în domenii vitale ce țin de sănătatea populației, de educația copiilor, de preocuparea pentru dezvoltare economică, pentru susținerea mediului de business înseamnă să ne îmbolnăvim toți în curând, la propriu și la figurat. Nu poți aștepta la nesfârșit abordări realiste și avizate.

Cred că ar trebui reluat demersul moțiunii în noua sesiune parlamentară. Eu am fost prezentă, decisă să votez moțiunea, asumând o măsura politică utilă.
Chiar dacă moțiunea de cenzură nu a avut astăzi cvorumul necesar și astfel permite Guvernului Orban să rămână la cârma țării, eu nu pot să nu sancționez public toate derapajele acestei echipe neperformante și consider că demersul politic de sancționare trebuie continuat, cu argumente și demonstrații clare, dincolo de polemica politică sau electorală.” a declarat parlamentarul Camelia Gavrilă.

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD a declarat că nu consideră oportun ca moțiunea de cenzură să fie dezbătută în noua sesiune parlamentară care începe mâine, 1 septembrie 2020, întrucât este și o contestație la CCR, iar CCR se va pronunța în data de 7 septembrie 2020.

„Astăzi nu a fost cvorum, cel mai probabil dacă ar fi fost prezenți toți parlamentarii, moțiunea ar fi trecut. Nu vreau să comentez motivele pentru care unii colegi au lipsit de la Parlament. Asta intră în atribuțiile conducerii partidului și sunt sigur că fiecare caz va fi analizat în parte.

Motivele pentru care guvernul Orban este o rușine pentru țară sunt numeroase și prea multe să fie enumerate aici. De la achiziții ciudate și la haos în măsurile de combatere a pandemiei, guvernul Orban a fost și, iată, din păcate, încă mai este, guvernul „Bâlbă”. Eu am anunțat că votez pentru moțiune și, cu siguranță o voi face!” a declarat parlamentarul Silviu Macovei.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că parlamentarii care nu s-au prezentat au dat dovadă de maturitate politică și că au evitat aruncarea României în haos. El a dezmințit declarațiile că PNL a negociat ”la bucată” absența unor parlamentri de la PSD.

Citeste si   Nicușor Dan: „Zece spitale bucureștene vor beneficia de noi dotări și echipamente pentru a trata mai bine pacienții COVID-19”

După suspendarea ședinței din lipsa cvorumului, Premierul Ludovic Orban a declarat că parlamentarii care nu s-au prezentat au dat dovadă de responsabilitate și că au înțeles faptul că depunerea moțiunii era neconstituțională.

“Parlamentarii PSD de iasi, ne-am făcut datoria și la această moțiune ca la toate deciziile importante ale acestui mandat, toți deputații și senatorii am fost prezenți în parlament pentru a vota și trimite acasa un guvern PNL care nu a reușit sa facă nimic bun pentru români și România în cele aproape 10 luni de guvernare.

Bâlbe în gestionarea pandemiei, asigurarea accesului firmelor de casă ale PNL la resursele financiare ale guvernului(comform raportului Curții de Conturi), încalcarea legilor prin refuzul de a mari pensiile cu 40%,dublarea alocațiilor, despăgubirea fermierilor afectați de seceta și multe altele. PSD a avut cinci parlamentari care au lipsit, unii din motive de sănătate alții nu au motivat, președintele Ciolacu a declarat ca toți care au lipsit azi vor fi excluși din PSD!” a declarat parlamentarul Vasile Cîtea.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ