Share

 

Proiectul de lege care are ca obiect de reglementare completarea art.71 din Legea nr.223/2015 a fost amendat în scopul încetării acordării pensiei militare celor care au făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist, care au săvârşit infracţiuni contra umanităţii şi au fost condamnaţi printr-o sentinţă definitivă.

Ce prevede proiectul:

“(1) Nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.

Citeste si   Iohannis, solidar cu victimele din ”Colectiv”. Ce va face vineri, la 5 ani de la tragedie

(2) În cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat informaţii de natură să conducă la încetarea pensiei. Vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la alin.(1), constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”.

Citeste si   Au fost emise ORDINELE de constatare a ÎNDEPLINIRII condițiilor LEGALE de constituire a CJ Iași și CL Iași

Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi luni, în şedinţă online, de deputaţii din Comisia pentru muncă şi pe 7 octombrie, de Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

Proiectul, care a fost adoptat de Senat în urmă cu un an, pe 21 octombrie 2019, se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din această săptămână, care este cameră decizională în acest caz. 

Citeste si   Lucrările la inelul de Sud al autostrăzii de centură a Bucureștiului încep anul acesta. Anunțul lui Lucian Bode

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ