Share

Alianţa USRPLUS Iaşi a anunţat, miercuri (07.10. -n.r.), prin intermediul unui comunicat de presă, că şi-a desemnat candidaţii pentru Parlament.

Pe listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor se regăsesc atât parlamentari cu un mandat la activ, cât şi candidaţi noi, oameni care vin din mediul privat, din societatea civilă sau din lumea academică.

La Camera Deputaţilor, candidaţii USR PLUS Iaşi în alegerile parlamentare din acest an sunt deputata Cosette Chichirău (USR), Monica Berescu (PLUS), Filip Havârneanu (USR), Daniel Dîscă (USR), Emanuel Zanoschi (PLUS), Mihail Bogdan (USR), Radu Şoimaru (PLUS), Felix Fiscutean (USR), Florin Bodnar (PLUS), Andrei Popescu (USR), Gabriel Toma (PLUS), Elvis Grigorovici (USR).

La Senat candidează fostul liberal, deputatul Marius Bodea (USR), Cristi Berea (PLUS), Cristina Fântână (USR), Radu Nechita (PLUS), senatorul Dan Lungu (USR).

În urma desemnării candidaților, un fost membru USR și-a arătat disprețul față de candidații USRPLUS pentru alegerile parlamentare. Astfel, Oana VASILIU a postat un mesaj DUR pe contul personal de Facebook în care a declarat: ”USRPLUS să vă fie rușine”.

”Rușine că după voi rămâne o dâră de scandal întotdeauna. Rușine că la Iași ați pus pe fostul șef al PNL în fruntea listei și la Consiliul Județean, iar acum și la Senat, că încălcați reguli din statut după bunul plac. Să vă fie rușine că deși ați cerut votul nostru la locale și vi l-am dat, ați ajuns în fruntea listei, iar acum plecați la un loc cald în Parlament. Să vă fie rușine că nu vă pasă că am pus cu toții umărul să existați și să creșteți și că vă bateți joc de munca noastră.

Am strâns semnături pentru #oameninoi într-o zi în care îmi picura ploaie înghețată în cap. Ca să ce, să intre PNL ul în USR…Să vă fie rușine că trăiți cu senzația că nu avem încotro și o să vă votăm tot înainte. Pur și simplu m-am săturat să vă tot aud mizeriile interne. Sunt oameni care au nevoie cu adevărat de ajutorul vostru, de reforme, au nevoie să vorbiți în numele lor, iar din gura voastră iese numai scandal sau uneori laude scârboase pentru liderii care v-au luat sub aripă.

Rușine că nu se poate discuta cu voi despre soluții pentru cei în nevoi, decât dacă vă prind în momente în care nu vă măcelăriți între voi. La Iași e ceva absurd, un măcel continuu. Rușine că eliminați oameni valoroși pe spatele cărora ați cules rezultate. Felul vostru de a îi arunca peste bord când nu mai aveți nevoie de ei este mizerabil. Poate avem noi nevoie de ei, v-ați întrebat?!

E pandemie, iar unii oameni sunt disperați. Își pierd pâinea, casa, iar voi în contrast cu ce se întâmplă în jur, păreți rupți de realitate, nepăsători, concentrați doar pe lupta internă pentru ciolan. PS. Dacă un om ca mine vă spune lucrurile acestea, e grav! Semnat… un simplu cetățean”, a declarat Oana VASILIU.

Citeste si   În 7 minute s-au acordat 350.000.000 de EURO! Iată lista CÂȘTIGĂTORILOR din IAȘI


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ