Dinamo e gata pentru un nou amical de gală cu o formaţie importantă din Europa. După ce a jucat contra lui Real Madrid şi a Barcelonei şi a fost la un pas să stabilească un meci de pregătire cu Zenit, echipa din Ştefan cel Mare are şanse să-şi măsoare forţele cu Fiorentina, în 2017.

Digi Sport anunţă că gruparea din Firenze are cele mai mari şanse să înfrunte Dinamo într-un amical în urma căruia banii vor fi donaţi în scopuri caritabile. Meciul se va desfăşura sub egida crucii roşii, iar “câinii” au demarat negocierile cu italienii încă din această pauză competiţională.

Venirea lui Adrian Mutu pe postul de manager general al clubului din Ştefan cel Mare ar putea avea un rol foarte important în discuţiile dintre cele două părţi. Fost jucător pe Artemio Franchi, “Briliantul” are o relaţie extraordinară cu conducătorii Fiorentinei, iar de curând a fost numit în cea mai bună echipă din istoria grupării viola.

LĂSAȚI UN MESAJ