Share

Şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului a explicat de unde vine poluarea într-una dintre cele mai mici comune ale judeţului. Primarul din Ungheni susţine însă că sursa prafului din aer vine mai ales de pe drumurile proaste

„Situaţia este alarmantă“, a avertizat Bogdan Davideanu, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

„Avem cele mai mari depăşiri de când se fac măsurători în judeţul Iaşi în privinţa calităţii aerului“, a spus el în şedinţa de la Colegiul Prefectural, invocând şi un record: 120-130 mg de pulberi/ metru cub de aer.

Pe lângă praf (particule în suspensie, numite codificat PM10), mai sunt depăşiri ale limitelor admise la dioxid de azot şi la benzen – care se vor accentua, pe măsură ce vegetaţia se restrânge în sezonul rece.

Citeste si   Mai multe unități de ÎNVĂȚĂMÂNT preuniveristar din județul IAȘI au solicitat SUSPENDAREA cursurilor

Şeful APM a dezlegat şi misterul celor 13 vârfuri de poluare cu praf înregistrate de la începutul anului la Ungheni – o comună mică, fără obiective industriale şi cu trafic rutier destul de redus.

Primarul de la Ungheni a admis că, până şi-au dat seama cei din comună că măsurătorile sunt afectate, grătare s-au tot făcut

Dar, de patru-cinci luni, zona respectivă este sub interdicţie. Însă primarul Iulian Marcu dă vina mai degrabă pe praful ridicat de pe drumurile proaste, mai ales că staţia amplasată în curtea unei şcoli este foarte aproape de o intersecţie.

Citeste si   BULETIN INFORMATIV – 22.09.2020

El a amintit că a cerut de mai multe ori reabilitarea drumurilor din co­mună, mai ales a segmentului Mânzăteşti-Bosia (DJ 249A) şi mai departe spre Ungheni, eli­minând astfel principala sursă de poluare cu praf. Până atunci însă, prin comună se plimbă un buldoexcavator cu un recipient de 1.000 de litri, care stropeşte drumurile.

Pe trafic a dat vina şi şeful APM, ieri, la Colegiul Prefectural, dar şi pe legislaţia slabă care nu permite eliminarea pe loc din trafic a vehiculelor care lasă în urmă „un fuior de fum lung de 200 de metri“.

Citeste si   La UAIC va fi CONSTRUIT un nou cămin STUDENȚESC

Prefectul Marian Şerbescu anunţase, săptămâna trecută, că în municipiu şi în Zona Metropolitană s-au înregistrat 139 de asemenea vârfuri: 60 de depăşiri la staţia din Podul de Piatră, 29 la staţia Decebal, 7 depăşiri la staţia Aroneanu, 30 la Tomeşti şi 13 la Ungheni. Numărul abaterilor de acest fel trebuie să fie mai mic de 35 la o staţie pe parcursul unui an.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ