Share

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a fost reales în funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), în urma întâlnirii care a avut loc la Brașov în perioada 17 – 20 septembrie, fiind singurul reprezentat al universităților din capitala Moldovei ales într-o funcție de conducere în cadrul CNR.

La întâlnirea de la Brașov au participat delegații de la 69 de universități de stat și private din țară din totalul de 74 care sunt membre ale CNR, fiind invitați să asiste la discuții și viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Educației și Cercetării (MEC), Monica Anisie, consilieri prezidențiali și ai prim-ministrului României, secretari de stat din cadrul MEC și a Ministerului Sănătății, cât și reprezentanți ai ligilor studențești și ai sindicatelor din învățământul superior.

În cadrul întâlnirii s-a dezbătut statutul CNR, a fost aleasă noua conducere a forului, s-a propus modificarea Ordinului de ministru comun al MEC și MS cu privire la desfășurarea activităților didactice, cât și modificarea actelor normative care vizează finanțarea universităților.

Citeste si   11 școli din IAȘI și-au SUSPENDAT orele FIZICE după ce mai multe CADRE didactice și ELEVI au fost infectați cu SARS-COV-2

În ceea ce privește alegerile cu privire la modificarea structurii CNR, prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al forului, menționând și echipa alături de care dorește să candideze, din care face parte și prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI. Președintele CNR și echipa sa au fost aleși cu 68 de voturi din 69 de participanți.

Întâlnirea a fost divizată pe mai multe zile de lucru, pentru a se respecta normele de protecție sanitară în contextul pandemiei COVID-19, cât și pentru a eficientiza procesul de lucru. Astfel, vineri, 18 septembrie, la întrunirea de la Brașov au participat doar rectorii universităților și împuterniciții acestora, care au stabilit punctele care urmau a fi aduse în discuție ziua următoare, pe 19 septembrie, când la ședința CNR au participat și reprezentanții conducerii țării: modificarea numărului limită de cazuri de infectare cu COVID-19 care impune suspendarea activităților „onsite”, ce implică prezența fizică a studenților la activitatea didactică, completări la regulamentul impus prin Ordinul de ministru comun, stabilirea condițiilor de cazare în campusurile studențești, cât și diverse schimburi de bune practici în gestionarea crizei de sănătate.

„Personal, am reluat două probleme, pe care le-am ridicat și miercuri, în cadrul teleconferinței biroului permanent al CNR cu viceprim-ministrul Raluca Turcan și cu ministrul Educației, Monica Anisie. În primul rând, am solicitat în mod expres mărirea subvenției pentru cazare și cantine, care trebuie să compenseze reducerea numărului de studenți cazați în campusuri. Exemplul nostru este relevant.

Astfel, prin respectarea restricțiilor impuse, în campus am putea caza doar 5.400 de studenți, față de aproape 9000 în mod normal. Cheltuielile curente rămân aproape aceleași, ceea ce impune mărirea taxelor de cazare cu aproape 100%. Este evident că se impune un sprijin financiar acordat implicit studenților de către minister. În al doilea rând, am pus problema modificării secvenței de etape care presupune avizul Direcției de Sănătate Publică.

Mi se pare logic ca DSP să analizeze în vederea avizării propunerile universităților privind programul de desfășurare al activităților didactice după ce Senatul universitar a aprobat acest program, nu înainte. Și nu doar cu 7 zile înainte de începerea anului universitar, când presiunea din partea studenților, care doresc să cunoască acest program, este considerabilă, ci mult mai înainte”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

În urma discuțiilor susținute în cadrul CNR pe data de 19 septembrie, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, cât și cei ai Ministerului Sănătății, au propus un draft de modificare a Ordinului de ministru comun în care au inclus o mare parte dintre problemele semnalate de rectorii din toată țara.

Citeste si   Ansamblul mixt Palas IAȘI, al companiei IULIUS, singurul PROIECT certificat LEED® Neighborhood Development din EUROPA Centrală și de Est

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ