Referendum pe Justiţie. Klaus Iohannis a anunţat următorii pași

Klaus Iohannis a decis să facă o nouă consultare cu Parlamentul, pentru a lărgi aria de cuprindere a referendumului pe justiție din 26 mai 2019. Într-o declarație de presă susținută luni la Palatul Cotroceni, președintele României a avertizat Guvernul să nu dea ordonanță de urgență în domeniul politicii penale.

„Mult promisele spitale, în special spitalele regionale nu mai există nici măcar pe hârtie. Autostrăzile s-au pierdut pe coridoarele şi în sertarele ministerului de resort. Economia suferă din cauza experimentelor făcute de PSD, dar cel mai grav este că asaltul PSD asupra justiţiei nu se termină, nu se mai termină, un asalt constant, continu, care a început cu ordonanţa 13 care a scos sute şi sute de mii de români în stradă, acea ordonanţă 13 prin care pesediştii au vrut dintr-o lovitură să scape de justiţie, să-şi albească dosarele, au vrut atunci să dea amnistie şi graţiere.

Tema nu numai că nu a fost abandonată de PSD, este păstrată în continuare şi în continuare pesediştii îşi doresc amnistie şi graţiere pentru corupţi. ACeastă temă trebuie clarificată. Eu nu pot să accept să existe amnistie şi graţiere pentru corupţi”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a catalog drept “o imensă problemă” legiferarea prin ordonanță de urgență, în domeniul justiției.

Klaus Iohannis a susţinut că „este obligatorie reglementarea folosirii acestor ordonanţe de urgenţă, cum este clar că trebuie introduse posibilităţi de contestare a acestor ordonanţe de urgenţă la Curtea Constituţională”.

LĂSAȚI UN MESAJ