Share

Referendumul din Catalonia poate deveni un punct central de referință pentru Comunitatea Maghiarilor din România. Din acest moment UDMR poate solicita oricând demararea unui proces similar și în România.

Aproximativ cinci milioane şi jumătate de catalani au fost chemaţi duminică la vot, într-un referendum pentru independenţa faţă de Spania organizat de autorităţile regiunii, dar Guvernul de la Madrid consideră iniţiativa neconstituţională și a făcut tot posibilul să blocheze scrutinul.

Încă de la primele ore, Poliţia a intervenit în forţă, pentru a împiedica oamenii să voteze, votanții au fost bruscaţi de forţele de ordine, iar în jurul prânzului, Poliţia a folosit şi gloanţe de cauciuc.

Citeste si   #alegeriSUA: Donald Trump promite votanţilor afro-americani să transforme Juneteenth în sărbătoare federală

Bilanțul este dur: 761 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor, potrivit guvernului catalan. Ce se va întâmpla după aflarea rezultatelor – declararea unilaterală a independenței, negocieri, noi conflicte, este incert.

Clar este însă că înverșunarea catalanilor și reacția violentă a autorităților de la Madrid au generat un conflict cu efecte pe termen lung.

Citeste si   ONU: America Latină şi Australia cer marilor puteri acces liber la vaccinurile anti-COVID-19

Premierul Mariano Rajoy a susţinut o declaraţie de presă în care a criticat dur atacul populist al separatiştilor, insistând că referendumul a fost ilegal.

„Vreau să afirm, în faţa întregii Spaniei, că marea majoritate a populaţiei din Catalonia nu a vrut să participe ca acest scenariu al secesioniştilor. Marea majoritate a catalanilor au demonstrat că sunt oameni care respectă legea şi au reuşit să reziste atacului celor care au dat dovadă de cele mai grave practici populiste. Toţi spaniolii apreciază asta”, a spus Rajoy, potrivit Mediafax.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

1 COMENTARIU

  1. Legat de temerea privind solicitarea UDMR pentru initierea unei actiuni similare in Romania,este un pic exagerata. Catalunya este tinut autonom !

LĂSAȚI UN MESAJ