Share

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că la data de 30 octombrie a.c., un bărbat de 48 de ani, din municipiul Iaşi ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Iaşi, fiind sub influenţa alcoolului şi ar fi intrat în coliziune cu bariera din dreptul unei căi de acces, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

Citeste si   VIDEO l 1 DECEMBRIE 2020 la IAȘI! Fără PARADĂ militară și PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ

În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 1 noiembrie a.c., bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

Citeste si   VIDEO l 1 DECEMBRIE 2020 la IAȘI! Fără PARADĂ militară și PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ

Cercetările continuă.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ