Share

Românii care se încadrează în categoria beneficiarilor de ajutoare alimentare trimise de Uniunea Europeană (UE) au început deja să primească, prin poștă, cupoanele în bază cărora se vor distribui produsele.

„Au venit la noi să întrebe când vor fi distribuite ajutoarele și ce să facă lumea cu aceste cupoane. De aceea, îi anunțăm pe toți că distribuirea acestor alimente urmează să se facă după 16 noiembrie, la o dată care va fi anuntata”, spun primarii.

Vorbim despre șomeri, pensionari, invalizi sau veterani de război. Cupoanele, care reprezintă o noutate introdusă în acest an, pot fi folosite după 16 noiembrie.

Ele sunt distribuite printr-un program european care se adresează tuturor statelor membre UE, Guvernul asigurând doar cofinantarea.

La nivel național, guvernul a distribuit deja, prin poștă, 2,6 milioane de cupoane pentru acordarea de ajutoare alimentare către persoanele defavorizate. Cupoanele reprezintă o noutate introdusă în acest an. Coșul de alimente (ulei, zahăr, făină, mălai, paste făinoase, conserve porc, vită, pate) este în valoare de 128 de lei și va fi oferit o singură dată pe an.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ