Share

Pandemia a lovit România din luna februarie a acestui an, agravându-se de la o săptămână la alta. Încă de atunci au apărut întrebări referitoare la un posibil vaccin minune care să scape populația de moarte. Acum, după nouă luni de pandemie vine și un răspuns favorabil în această dilemă.

La momentul actual, în lume există mai multe vaccinuri în diferite stadii de testare.  Cu toate acestea, și dacă ar apărea mâine, oamenii nu s-ar înghesui la coada pentru vaccinare, ci dimpotrivă. Oamenii se tem de un astfel de vaccin care le-ar putea salva.

Centrul de Cercetări Sociologice Larics (CCSL), în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) au realizat un sondaj pentru a vede cât de mare ar fi procentajul de români care se vor testa anti-covid la apariția unui vaccin.

Citeste si   Vești bune pentru ELEVII din Coada Stâncii! REABILITAREA și MODERNIZAREA școlii va fi FINALIZATĂ la sfârșitul acestui AN

În România, sondajul a fost efectuat în perioada 25 septembrie – 16 octombrie, la el participând 1.000 de persoane. Rezultatele arată faptul că 38,6% dintre participanți refuză total o posibilă vaccinare, în timp ce 30% ar aștepta ceva vreme de la apariție, și ulterior ar face acest vaccin. Doar 8% dintre oameni ar accepta vaccinare, dar și aceștia vin cu o condiție- aceea de a li se explica acest tratament.

„În privința vaccinului anti-covid am anumite dubii. Aș face vaccin antigripal, dar anti-covid, nu, pentru că sunt ușor sceptică și nu aș vrea să regret mai târziu decizia luată. Prea multe informații strică și probabil suntem și noi influențați de asta”, a declar o tânără de 20 de ani pentru Ziarul Bună Dimineața Iași.

Motivele pentru care oamenii ar refuza vaccinarea sunt diverse. Unii consideră că sunt jocuri politice, alții sunt de părere că vaccinul nu se poate administra în masă, și că trebuie discutat cu fiecare pacient în parte.

Cu toate acestea, cele mai multe dubii apar din cauza dezinformării.  Teoriile conspiraţioniste şi dezinformarea alimentează neîncrederea în vaccinuri şi ar putea duce la o scădere a nivelurilor de administrare a vaccinurilor anti-COVID-19.

„Eu personal nu m-aș vaccina, deoarece de-a lungul timpului de când a început pandemia au circulat foarte multe informații în contradictoriu. Consider că un vaccin trebuie testat o perioadă îndelungată. Nu cred în eficiența unui vaccin anti-covid. Cea mai mare temere a mea o reprezintă posibilele reacții adverse.” , a declarat o doamnă de 40 de ani pentru Ziarul Bună Dimineața Iași.

Pentru ca un vaccin să existe pe piață este nevoie de voluntari care să îl încerce.

“Vaccinurile funcţionează doar dacă oamenii le folosesc. Dezinformarea stimulează anxietăţile şi incertitudinile existente legate de noile vaccinuri anti-COVID-19, precum şi de noile platforme care sunt folosite pentru a le dezvolta”, a declarat Heidi Larson, profesoară la London School of Hygiene & Tropical Medicine, coautoare a studiului.

Astfel spus, este nevoie de o mai bună informare a populației pentru a reduce temerile acestora și de a nu avea o surpriză neplăcută din parte populației în momentul descoperirii antidotului pentru coronavirus.

Citeste si   GALA Dezvoltării Durabile are loc MÂINE

Share

LĂSAȚI UN MESAJ