Share

Rompak Pașcani continuă acțiunea de protejare a cadrelor medicale împotriva noului coronavirus printr-o nouă donație către Spitalul Municipal Pașcani, oferind tuturor angajaților măști chirurgicale atât de necesare în această perioadă.

În lupta împotriva noului coronavirus, Rompak Pașcani s-a implicat încă de la început donând, până în prezent, peste 110.000 lei pentru achiziționarea de măști, combinezoane și teste rapide, echipamente care au ajuns atât la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iași, cât și la alte spitale din regiune.

Rompak Pașcani s-a implicat activ în mai multe proiecte de susținere din domeniul sănătății. Începând cu 2011, Rompak Pașcani a investit peste 500.000 lei în renovări complexe în Secția de pediatrie și în Secția de boli infecțioase din cadrul Spitalului Municipal Pașcani.

“Considerăm că este responsabilitatea noastră să ne implicăm activ în comunitatea din care facem parte. Direcțiile în care acționăm sunt legate de nevoile reale ale comunității. Contribuim la dezvoltarea societății prin implicare în domeniul educației pentru a sprijini formarea tinerelor generații.

În același timp susținem și proiecte din domeniul sănătății, date fiind nevoile comunității locale“, declară Cristina Hanganu, Director de Marketing & Vânzări Rompak Pașcani.

Fabrica de drojdie Rompak SRL Pașcani face parte din Pak Group Turcia, unul dintre liderii mondiali în producția de drojdie. Rompak produce sub licență Pakmaya și este singurul producător de drojdie de panificație din România.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ