Share

O fată de 15 ani a sărit dintr-un TIR aflat în mers și s-a rănit la cap. Accidentul s-a petrecut luni, în localitatea Crainimăt, la ieșirea spre Bistrița pe DN17.

Șoferul TIR-ului a spus că tânăra este iubita lui și pe drum s-au certat. Fata și-a aruncat poșeta, iar apoi a sărit din TIR, relatează bistriteanul.ro. Șoferul TIR-ului circula dinspre Cluj și înspre Bistrița.

Un martor le-a povestit reporterilor că el circula din sens opus și a văzut un TIR oprit în drum. Când s-a uitat în oglindă a văzut o femeie căzută și s-a grăbit să îi acorde primul ajutor.

”Pe DN17, la ieșire din Crainimăt, o minoră de 15 ani din Sărata a căzut din cabina unui autotren condus de un bărbat de 32 de ani din Viișoara, accidentându-se. Polițiștii fac verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN Crina Sîrb.

La fața locului s-au deplasat echipaje medicale din cadrul ISU Bistrița, iar tânăra a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ