Lucrările de restaurare și reabilitare de la Muzeul ,,Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” s-au finalizat, urmând să să fie realizată recepția acestora 

Lucrările de restaurare și reabilitare de la Muzeul ,,Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” s-au finalizat, urmând să să fie realizată recepția acestora.

Zidurile au fost consolidate, au fost reabilitați pilonii din partea frontală a casei, distruși de eroziune, iar fațada a fost finisată. Din cauza deteriorării,  s-u decis ca ușile exterioare să fie restaurate, iar ferestrele, înlocuite. Instalația electrică a fost schimbată, iar cea termică, refăcută complet. Muzeul urmează să fie dotat cu mobilă.

Casa Dosoftei găzduiește secția de literatură veche din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, edificiul a fost înscris în anul 2015 în lista muzeelor de patrimoniu. Lucrările au fost atent supravegheate de un expert în restaurarea și reabilitarea monumentelor, imobilul fiind ultima clădire rămasă dintre cele existente altădată în mahalaua negustorească a Sfintei Vineri, bulevard Anastasie Panu de astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ