A crescut alarmant numărul oamenilor mușcați de șerpi în județul Suceava. Doi bărbați și un adolescent au ajuns, în ultimele zile, la Spitalul de Urgență, din cauza mușcăturilor acestor reptile.

Lor li se adaugă alte patru persoane, printre care și un copil de 9 ani, care s-au internat de urgență, de teamă ca viața lor să nu fie pusă în pericol de veninul șerpilor.

Cele mai multe victime mușcate de șerpi provin din localitățile Hănţeşti, Ulma, Stulpicani, Trei Movile, dar și din orașele Suceava, Vicovu de Sus, notează Monitorul de Suceava.

De la începutul sezonului estival, patru persoane au ajuns în luna iunie la spital, după ce au fost mușcate de șerpi. Printre victime se numără și un copil de 9 ani, care a necesitat spitalizare. Mai mult, alți trei oameni, cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost atacați de șerpi. Medicii spun că adolescentul a fost internat în secţia Chirurgie şi Ortopedie Infantilă.

LĂSAȚI UN MESAJ