Share

OrtodoxeSf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul MaiumeiGreco-catoliceSf. m. Prob, Tarah şi AndronicRomano-catoliceSs. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 12 octombrie.Au suferit martiriul în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (284-305), în Tarsul Ciliciei (locul de naştere al Sfântului Apostol Pavel, Tars se află astăzi în sudul Turciei).Născut în Claudiopol, o cetate din Siria, Tarah era de neam roman şi a fost ostaş. Pentru faptul că era creştin a cerut să fie eliberat din armată.Tarah era cel mai în vârstă dintre cei trei Sfinţi Mucenici. Prov era din Tracia, iar Andronic era fiul unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului.Au fost duşi la judecată înaintea antipatului Maxim (care avea şi rolul de judecător) şi, refuzând să-şi lepede credinţa în Hristos, au fost torturaţi şi scoşi în văzul mulţimilor pentru a fi sfâşiaţi de animalele sălbatice.În timpul anchetei, îndemnat fiind să jertfească zeilor, Tarah a făcut cunoscută credinţa sa în Sfânta Treime: “Nu sunt mare vorbitor, dar grăiesc adevărul; tot aşa am crezut şi acum şaizeci şi cinci de ani şi de la adevăr nu mă îndepărtez” (vol. “Vieţile Sfinţilor”).În cele din urmă, pentru că animalele nu s-au atins de ei, au fost tăiaţi cu săbiile, la ordinul demnitarului. 

Citeste si   Horoscop 25 octombrie. Zodia care va cunoaște succesul sub toate formele

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ