Cea de-a XXVII-a ediție a Sărbătorilor Iașului s-a încheiat ieri, 15 octombrie, după cum ne-am obișnuit Primăria Municipiului Iași, organizat  un super concert în fața Palatului Culturii, unde sunt așteptați mii de ieșenii

Începând cu ora 15.30 au urcat pe scenă, în ordine, artiștii și formațiile ieșene Tangerine, Diana Bahrin, Alexia & Matei, RAO, Ioana Dumbrava si Dya, apoi vedetele nationale Keo & Roxana Cozma, Annes, Nicoleta Nuca, Compact, Buna seara, prieteni! (Cristi Minculescu, Valter si Boro, ex-Iris), Delia și Holograf.

Pe toată perioadă sărbătorilor, forţele de ordine s-au  mobilizat  peste 1.000 de poliţişti şi jandarmi.. Evenimentele religioase au fost separate de cele laice iar editia din acesta din an adus și cateva schimbari importante in organizarea sarbatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ