Share

De această dată, a venit rândul lui Vlad Teohari, unul dintre semnatarii scrisorii inițiate de senatorul Mihai Goțiu, anul trecut, care a fost semnată de peste 100 de usr-iști, ce reclamau campania de epurări de anul trecut. Demersul fusese declanșat de excluderea Olimpiei Ardelean, unul dintre membrii de bază ai USR, ca urmare unei postări, în care sesiza nereguli din cadrul organizaţiei judeţene Ilfov.

Biroul Național al USR a invalidat cadidatura lui Vlad Teohari pentru unul dintre locurile de parlamentar din Diaspora, invocând un aviz negativ dat de Comisia de arbitraj a USR. Aceasta din urmă a apreciat că Teohari ar fi prejudiciat imaginea partidului prin acțiunile pe care le-a întreprins în trecut.

Citeste si   Așteptarea ar putea luat sfârșit. Decizie în cazul mandatului lui Clotilde Armand, pe masa Tribunalului București

„De reţinut faptul că, raportat la materialul probator administrat în prezenta cauză, prin semnarea unei scrisori publice, scrisoare care a şi fost prezentată în cadrul presei naţionale, alături de alte persoane, candidatul Vlad-Mihai Teohari, pe de o parte a criticat o decizie internă USR, iar pe de altă parte a manifestat o poziţie publică, tocmai în contra unei decizii interne”, se arată în documentul Comisie de Arbitraj.

Anunțul privind invalidarea candidaturii lui Vlad Teohari a fost făcut de Olimpia Ardelean, ea însăși exclusă din partid, anul trecut, din cauza disputelor pe care le-a avut cu echipa condusă de Dan Barna. Ea a precizat că votul pentru invalidarea candidaturii lui Teohari a fost la limită 13 – 12.

Citeste si   CUM funcționează finanțările neoficiale ale partidelor? Speța viitorului deputat Marius MINEA rămas dator cu 230 000 euro la anturajul PNL IAȘI!

„Să vă fie ruşine! E extrem de nedrept pentru Vlad. Din ce inţelesesem eu, mâine (marți – n.red.) urmau să fie depuse listele de candidaţi pentru Diaspora. Cu o zi înainte l-au invalidat. Pe nimic. Pentru că a semnat o scrisoare deschisă”, a scris Olimpia Ardelean într-o postare pe Facebook.

Ea și-a exprimat temerea că și alți semnatari ai scrisorii lui Goțiu, în care erau semnalate neregulile din USR, ar putea fi trecuți pe linie moartă, între care Ana Ciceală, Florina Presadă, Vlad Alexandrescu, Mihai Goţiu, Dumitru Dobrev, Daniel Seidler, Tudor Benga sau Stelian Ion.

USR a transmis un comunicat în care a arătat cum funcţionează procesul de desemnare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare. Comunicatul reprezintă un răspuns după apariția în spațiul public a informațiilor despreinvalidarea candidaturii lui Vlad Teohari la alegerile parlamentare.

Citeste si   Al. Rafila: Vom avea probleme cu accesul la ATI. Ce prevede Planul PSD pentru combaterea epidemiei de COVID-19 din România

Reprezentaţii USR susţin că filialele hotărăsc cine va candida, însă Biroul Naţional poate invalida pe motive de oportunitate, iar Comisia de Arbitraj pe motive de integritate, propunerile venite din teritoriu.

„Filialele USR au cel mai greu cuvânt de spus în alcătuirea listei reprezentanţilor judeţului în Parlament. Într-o primă etapă, fiecărei filiale îi este alocat un număr de delegaţi proporţional cu scorul obţinut la ultimele alegeri naţionale. (…) După etapa aceasta, forurile naţionale ale partidului nu pot decât valida sau invalida alegerile făcute de filiale”, se arată în comunicatul de presă.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ