Share

În județul Iași există o singură unitate de învățământ ce se încadrează în scenariul roșu. Această situație prevede efectuarea orelor în regim online de la 14 septembrie.

Școala din Bivolari are înscriși un număr de 287 de elevi. Din păcate, 147 dintre aceștia nu dispun de dispozitivele necesare efectuării orelor la distanță.

Doar 60% dintre elevii din Bivolari au acces la internet

O adresă oficială a fost realizată în luna august către primărie. Școala din Bivolari a solicitat fonduri pentru achiziționarea tabletelor necesare pentru realizarea orelor în regim online.

Citeste si   Mihai CHIRICA își dă arama pe FAȚĂ, uitând că nu mai este la PSD: începe să-și critice OMOLOGUL liberal de la CLUJ și vrea ”Cerbul de Aur” la IAȘI

Întrebat de reporterii ziarului ”Bună Dimineața Iași„ dacă fiecare elev dispune de dispozitivele necesare și acces la internet directorul Școlii din Bivolari, Constantin Țâru, a declarat:

”Nu dispune fiecare copil. Avem 147 de copii care nu dispun de tablete dar au părinții lor telefoane inteligente și în mod sigur vor lucra pe telefoanele respective. La Primărie noi am făcut o adresă oficială de acum două săptămâni, sunt informați.

Primarul mi-a spus că va avea loc ședința Consiliului Local și în limita posibilităților se vor achiziționa tablete. Deocamdată ne încadrăm în scenariul trei, nu putem merge nici pe unu sau pe doi, în niciun caz. Am avut ședința cu profesorii, vor preda online. Ne va ajuta și Casa Corpului Didactic„

Totuși, achiziționarea dispozitivelor necesare pentru realizarea cursurilor în mediul online nu pare că se va întâmpla prea curând. Chiar dacă aceste tablete sunt o necesitate, primarul din comuna Bivolari a susținut faptul că orele vor începe cu siguranță în format fizic.

Citeste si   VIDEO l Interviu cu Iulian COZIANU, președintele Sanitas IAȘI: ”Angajații din domeniul SANITAR vor acționa în INSTANȚĂ AUTORITĂȚILE”

 Contactat de reporterii ziarului ”Bună Dimineața Iași„ primarul comunei Bivolari, Liviu Teodorescu, a declarat:

”Măsurile administrative le-a luat directorul de școală împreună cu noi. De asemenea am aprovizionat instituția cu măști. Noi avem speranța să nu începem cursurile online, chiar vreau ca elevii fizic să ajungă la școală. Într-adevăr avem unele probleme cu cazuri pozitive. Dintr-o inventariere a noastră, făcută chiar de mine, rezultă că mai avem 6 cazuri pozitive dintr-un număr mai mare iar din data de 11 va rămâne un caz în evidența noastră. Procentul va scădea foarte mult și vom fi sub 1 la 1000 și vom putea începe cursurile„


Share

LĂSAȚI UN MESAJ